UE îi pune frână lui Trump: Gaza este parte integrantă a unui viitor stat palestinian

„Am luat notă de declaraţiile preşedintelui Trump”, a afirmat un purtător de cuvânt al UE pentru AFP. „UE rămâne ferm angajată pentru o soluţie a două state, care credem că este singura cale către o pace durabilă pentru israelieni şi palestinieni”, a adăugat el.

Donald Trump a vorbit marţi despre un proiect de a prelua controlul asupra Fâşiei Gaza şi de a-i muta în Iordania sau Egipt pe palestinienii care „doresc” să părăsească teritoriul devastat de 15 luni de război, propuneri care au provocat o avalanşă de proteste în întreaga lume.

Primele declarații ale celui mai nou episcop-vicar din Biserica Ortodoxă Română: Arhimandritul Nectarie Clinci le mulțumește credincioșilor

Shein, vizată de acțiuni de protecție a consumatorilor în UE