„Cred că acesta este un subiect mai mult politic. Și vă spun acest lucru de ce? Pentru că, în magazinele de retail din România, 70% din aceste produse sunt românești. Sunt realizate de către procesatori români.
Știți ce s-ar întâmpla o săptămână să boicotăm magazinele de retail, să nu vindem produse procesate în România? Ar însemna faliment al procesatorilor români.
Eu îi îndemn pe români să meargă oriunde – că merg în piețe, că merg în retail, că merg în magazinele de cartier – și să caute eticheta cu produs procesat în România”, a declarat miercuri ministrul Florin Barbu.
Un val de nemulțumire față de creșterea prețurilor a declanșat un boicot de amploare împotriva marilor lanțuri de supermarketuri din Balcani. Inițiat în Croația și extins rapid în Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Macedonia de Nord, protestul a dus la scăderi semnificative ale vânzărilor, unele magazine raportând pierderi de până la 50%.
Un astfel de boicot este anunțat și în România, în perioada 10-16 februarie, vizate fiind supermarketurile: Lidl, Kaufland, Carrefour, Mega Image, Profi și Penny Market. „Cerem alinierea și egalitatea prețurilor și calității produselor cu cele din vestul Europei”, este mesajul care circulă pe rețelele de socializare.
„Aș încuraja să facem un lucru similar. Poate pe data de 10 februarie, de exemplu. Să luăm alimente de la gospodăriile românești. Să nu intre oamenii în supermarketuri, ci doar să cumpere de la producători români”, a afirmat Georgescu, la Realitatea Plus.