Morgan Stanley şi alte bănci au vândut datorii de 5,5 miliarde de dolari ale companiei X, pe fondul interesului crescut al investitorilor

Morgan Stanley şi alte bănci au vândut datorii de 5,5 miliarde de dolari ale companiei X, dintr-un total de 13 miliarde de dolari acordat pentru a sprijini achiziţia de 44 de miliarde de dolari a Twitter, acum numită X, de către Elon Musk, în 2022, conform unei surse familiare cu tranzacţia, citată de Reuters.

Această vânzare a fost determinată de o cerere peste aşteptări din partea investitorilor, ceea ce a determinat băncile să îşi mărească oferta iniţială de la 3 miliarde de dolari la 5,5 miliarde de dolari.

Investitorii au achiziţionat datoriile cu o o dobândă de 11%, la un preţ de 97 de cenţi pe dolar. Printre investitorii cheie s-au numărat Pimco şi Citadel.

Potrivit Wall Street Journal, această cerere reflectă încrederea în sprijinul financiar şi conexiunile politice ale lui Musk. Prezentările financiare au evidenţiat îmbunătăţirea sănătăţii financiare a X, interconectarea cu compania de inteligenţă artificială a lui Musk, xAI, şi participaţia X în xAI.

În ciuda unor pierderi iniţiale de publicitate, X raportează creşteri financiare, iar această vânzare a permis băncilor să atenueze pierderile anterioare.

Compania de social media a lui Musk rămâne o investiţie cu risc ridicat şi dobânzi mari, dar entuziasmul investitorilor persistă, susţinut de poziţia proeminentă a lui Musk şi de deciziile sale strategice.

 

Angajaţii USAID din întreaga lume vor fi trimişi în concediu vineri şi li se va ordona să se întoarcă în SUA

Baschet masculin: BC Vilnius – U BT Cluj, în optimile BKT EuroCup