S-a întors roata: Rusia solicită cordon umanitar pentru oamenii săi prinși în zona cucerită de Ucraina

„Cerem un coridor pentru cei dragi nouă, cetăţeni ai Rusiei”, a declarat Lioubov Prilutskaia, o locuitoare din regiunea Kursk, care îşi caută în zadar rudele dispărute în oraşul Sudja, ocupat din august anul trecut.

În acest mesaj publicat pe reţeaua de socializare rusă VK, ea propune un coridor prin Ucraina, care se învecinează cu regiunea Kursk, şi apoi Belarus, pentru ca apoi aceste persoane să se întoarcă pe teritoriul controlat de Rusia.

La sfârşitul săptămânii trecute, un atac a lovit o şcoală folosită ca refugiu de persoane în vârstă în Sudja, în partea controlată de Ucraina a regiunii. Ambele părţi s-au învinuit reciproc pentru bombardament, care, potrivit Kievului, a ucis patru persoane.

„Indiferent de cine a lovit, atacul este un motiv în plus pentru a evacua oamenii cât mai repede posibil”, a declarat miercuri Prilutskaia pentru AFP, estimând că între „2.000 şi 3.000 de persoane” trăiesc încă în zona ocupată.

Crucea Roşie rusă susţine că a primit peste 7.000 de mesaje de la ruşi care îşi caută apropiaţii în această parte a regiunii Kursk.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că situaţia este „foarte dificilă” în regiunea Kursk, dar nu a făcut nicio referire explicită la soarta civililor blocaţi de lupte.

„Oamenii, desigur, suportă toate aceste greutăţi şi nenorociri cu curaj”, a declarat el într-un interviu televizat cu guvernatorul interimar al regiunii, Alexander Khinchtein.

Liderul rus a sugerat, de asemenea, creşterea ajutorului financiar oferit celor care şi-au pierdut proprietăţile în urma confruntărilor, afirmând că suma actuală de 150.000 de ruble (1.470 euro la cursul actual) este „insuficientă”.

Kievul a lansat o ofensivă surpriză în regiune la începutul lunii august 2024, preluând controlul asupra a zeci de localităţi. De atunci, forţele ruse au recucerit o mare parte din teritoriul pierdut, însă luptele continuă.

Pentru a marca şase luni de la operaţiune, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că aceasta a fost „foarte importantă” şi a consolidat poziţia Kievului în posibilele negocieri cu Moscova.

El a declarat că trupele ucrainene îşi menţin poziţiile „într-o manieră stabilă” şi a repetat că au provocat pierderi „foarte mari” forţelor ruseşti şi au pus pe fugă soldaţii nord-coreeni desfăşuraţi pentru a le sprijini.

România, destinație tot mai atractivă: Care au fost destinațiile preferate ale turiștilor în 2024

El este miliardarul care i-a dat lui Donald Trump ideea de a cumpăra Fâșia Gaza: Rivieră americană în Orientul Mijlociu