Kylian Mbappe, absent de la turneul echipei Real Madrid în SUA

Atacantul Kylian Mbappé, transferat în această vară la Real Madrid, nu va participa la turneul din Statele Unite. El urmează să înceapă antrenamentele la noul său club pe 6 august.

Fostul jucător de la PSG este aşteptat să debuteze la Real Madrid împotriva Atalantei Bergamo, în Supercupa Europei, pe 14 august.

De data aceasta, motivele absenţei jucătorului sunt pur sportive. Clubul condus de Carlo Ancelotti a acordat zile suplimentare de odihnă jucătorilor care au ajuns cel puţin în semifinalele Euro şi Copa America.

Prin urmare, ceilalţi jucători francezi ai lui Real Madrid, precum Aurélien Tchouaméni, Eduardo Camavinga şi Ferland Mendy, sunt de asemenea scutiţi de turneul american. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Jude Bellingham, Dani Carvajal şi Federico Valverde. Ei sunt aşteptaţi să înceapă antrenamentele la Madrid pe 6 august, în vederea pregătirii meciului din Supercupa Europei cu Atalanta Bergamo.

Real Madrid va disputa trei meciuri de pre-sezon în Statele Unite, cu AC Milan (1 august), FC Barcelona (4 august) şi Chelsea (7 august).

După meciul din Supercupa Europei, coechipierii lui Kylian Mbappé vor începe campania de campionat cu o deplasare la Mallorca, pe 18 august.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna iunie, cu 4,7 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. 71% dintre analiştii financiari anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următorul an

Elena Lasconi: M-aş fi bucurat dacă autorităţile române ar fi reacţionat la declaraţiile făcute de premierul maghiar pe pământ românesc / Este inadmisibil să folosească România ca pe o platformă de lansare a unor mesaje pro-Rusia şi pro-Putin