Un bărbat a fost ‘stors’ de bani prin metoda Femeia fatală. Mare i-a fost mirarea când a aflat cine se ascunde în spatele presupusei iubite

Un bărbat de 45 de ani din Horezu a fost victima unei fraude online, după ce a fost manipulat de doi tineri, de 20 de ani, din județele Vâlcea și Gorj. Aceștia l-au înșelat sub pretextul unei iubiri virtuale, iar bărbatul a ajuns să le trimită 670.000 de lei, într-o perioadă de câteva săptămâni. Totul a început în octombrie 2023, când tinerii au creat un profil fals pe o rețea de socializare pentru a-i câștiga încrederea. După ce și-a dat seama că a fost înșelat, bărbatul a sesizat autoritățile, iar cei doi tineri au fost reținuți.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2025, aceştia ar fi indus în eroare un bărbat, de 43 de ani, din Horezu, folosind o identitate falsă pe o reţea de socializare. Prin această metodă, ar fi obţinut de la victimă aproximativ 670.000 de lei. Sesizarea a fost depusă la data de 30 ianuarie 2025, iar, în urma investigaţiilor, în dimineaţa de 6 februarie 2025, poliţiştii au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Vâlcea şi Gorj. În urma acestor activităţi, cei doi tineri au fost identificaţi şi conduşi la sediul poliţiei, în baza mandatelor de aducere, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva, potrivit Radio România.

Cucerit de o iluzie

Cei doi tineri au postat fotografii cu o tânără atrăgătoare, creând iluzia unei persoane singure și în căutarea unei relații, pentru a atrage victime. Astfel, un bărbat în toată firea a căzut în capcana lor, fiind sedus prin conversații online și crezând că interacționează cu o persoană reală. Pe măsură ce legătura virtuală devenea tot mai strânsă, tinerii au început să ceară bani bărbatului. Crezând că tânăra se afla într-o situație dificilă, bărbatul a început să facă transferuri bancare repetate, iar în final, suma trimisă a atins 670.000 de lei.

Când și-a dat seama că femeia cu care interacționa era o persoană fictivă, bărbatul a decis să depună plângere penală la poliție. Imediat după aceasta, autoritățile au deschis un dosar și, în urma perchezițiilor efectuate în județele Gorj și Vâlcea, au adunat dovezi esențiale.

Cei doi tineri implicați în cazul de înșelătorie au fost reținuți, iar acum riscă arestul preventiv, urmând să fie judecați. Polițiștii continuă ancheta pentru a verifica dacă suma de 670.000 de lei este totalul banilor trimiși de bărbat și dacă au existat alte transferuri frauduloase.

Bundesliga: Bayern Munchen – Werder Bremen 3-0

Prejudicierea bugetelor locale și instituțiile capturate. Studiu de caz: municipiul Oradea