„Antiviralul este medicamentul care te ridică din pat. Când gripa te pune la pat, în 24 de ore, dacă iei tratamentul antiviral, lucrurile pot să meargă foarte bine. Trebuie să fie la debut. Cât mai aproape în raport cu debutul, adică oricum în prima săptămână. Ar trebui să-l luăm dacă avem diagnosticul de gripă. Ideal e să mă testez, ca să am și eu diagnostic”, a spus Marinescu la Antena 3 CNN.
El adaugă că pacienții pot fi „la pat” și din cauza unei alte infecții virale, așa că ar fi ideal ca medicamentul luat să fie util pentru gripă, nu pentru un alt virus.
Întrebat dacă reprezintă o problemă pentru sistemul de sănătate că nu au fost deschise mai devreme centrele ambulatorii anunțate de ministrul Rafila, doctorul a răspuns: „Nu, n-aș spune. Noi, de exemplu, centrul de evaluare l-am avut tot timpul deschis, și în pandemie, și a rămas deschis. Oricine are o cameră de primire urgență și are un anumit circuit, practic poate evalua pacienți. Iar în perioada sezonului de gripă, toate spitalele trebuie să vadă infecții respiratoare acute, nu doar cele de boli infecțioase”.