Ialomiţa: Peste 25 de persoane, implicate într-o bătaie în stradă, la Urziceni. În urma scandalului, doi oameni au murit

Peste 25 de persoane, au fost implicate într-o bătaie în stradă, scandalul petrecându-se sâmbătă după amiază, în oraşul Urziceni din judeţul Ialomiţa. În urma scandalului, doi oameni au murit, iar alţi trei se află la spitale din Ialomiţa şi din Capitală.

Scandalul a fost anunţat la 112 sâmbătă după amiază, în jurul orei 17:00.

„La faţa locului au fost trimise mai multe echipe operative de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care 5 au ajuns la unităţi medicale din municipiile Urziceni şi Bucureşti pentru îngrijiri medicale”, transmit oficialii Poliţiei judeţene Ialomiţa.

Dintre victimele rănite în scandal şi care ai ajuns la spital, două au murit. Sâmbătă seară, poliţiştii fac cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii situaţiei de fapt.

Bihor: Un incendiu a cuprins o biserică din localitatea Holod. În urma evenimentului nu sunt răniţi – FOTO

Peste 2.000 de români din străinătate, înscrişi până în prezent pentru a vota prin corespondenţă