Fostul ministru francez al culturii Jack Lang a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a fost îmbrâncit în timpul unui miting

Jack Lang, fostul ministru francez al culturii şi preşedinte al Institutului Lumii Arabe, a căzut la pământ sâmbătă după ce a fost împins în timpul unui miting împotriva criminalităţii pedofile la Paris, relatează Le Figaro.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă în jurul orei locale 19.30, în apropiere de Opéra Garnier, în timpul unui miting la care luau parte circa 30 de persoane, organizat de Grupul Internaţional pentru Abolirea Pedocriminalităţii. Manifestanţii cereau „protecţia copiilor şi abolirea pedocriminalităţii”.

Jack Lang, în vârstă de 85 de ani, care se afla acolo în circumstanţe care nu au fost făcute cunoscute, a fost recunoscut şi împins, a declarat o sursă din poliţie pentru Le Figaro.

Fostul ministru socialist a căzut la pământ. Suferind escoriaţii, a fost dus la spitalul Lariboisière.

Un agent de poliţie s-a deplasat la patul său pentru a-i lua declaraţiile şi a-l invita să depună plângere.

Israelul şi Hamas au încheiat al cincilea schimb de ostatici şi deţinuţi adresându-şi acuzaţii reciproce de rele tratamente

UPDATE – Mureş – Plan roşu de intervenţie activat, după ce mai multor persoane li s-a făcut rău, într-un restaurant. În local se aflau 400 de oameni, 30 fiind duşi la spital/ ANPC anunţă controale, existând suspiciunea de toxiinfecţie alimentară – FOTO