Autorităţile libiene au găsit cadavrele a cel puţin 28 de imigranţi într-o groapă comună descoperită în deşertul din sud-estul ţării, a anunţat duminică procurorul general al ţării, care a informat totodată că 76 de imigranţi au fost eliberaţi „din detenţie forţată”, relatează Reuters.
Groapa comună a fost descoperită în apropierea oraşului Kufra, la 712 kilometri de capitala Tripoli.
Autorităţile au început să efectueze teste medico-legale pentru a stabili „cauza morţii lor”.
„A existat o bandă ai cărei membri au privat în mod deliberat imigranţii ilegali de libertatea lor, i-au torturat şi i-au supus unor tratamente crude, umilitoare şi inumane”, a scris procurorul general pe pagina sa de Facebook.
Autorităţile au început documentarea mărturiilor supravieţuitorilor şi au arestat trei suspecţi: un cetăţean libian şi doi străini, a adăugat el.
Joi, direcţia de securitate din Alwahat (sud-estul ţării) a descoperit 19 cadavre într-o groapă comună în regiunea Jikharra, iar Semiluna Roşie libiană a recuperat 10 cadavre de migranţi în largul portului Dila, în oraşul Zawiya (vest), după ce barca lor s-a scufundat.
De la răsturnarea lui Muammar Gaddafi în urma unei revolte susţinute de NATO în 2011, Libia a devenit o ţară de tranzit pentru imigranţii care fug de conflict şi sărăcie, dorind să ajungă în Europa prin deşert şi Marea Mediterană.