Când începe Postul Paștelui 2025. Care sunt zilele cu dezlegare la pește

Postul Paștelui durează șase săptămâni şi aminteşte de perioada de post pe care a ținut-o Mântuitorul Iisus Hristos îndată după Botezul Său în Iordan.

În primele șase sâmbete din Postului Mare, preoţii recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei plecaţi în veşnicie.

Când începe Săptămâna Albă

Înainte de intrarea în Postul Paștelui, Biserica îi pregătește pe creștini pentru a putea renunţa mai uşor la alimentele de provenienţă animală. Pe 23 februarie 2025 se lasă sec de carne, adică, în această zi, creștinii mănâncă pentru ultima dată alimente pe bază de carne.

Din 24 februarie, se intră în „Săptămâna Albă”, perioadă în care creștinii au voie să consuma alimente de dulce, dar fără carne, adică pot consuma lapte, ouă și brânză până duminică, 2 martie 2025. În această zi, se lasă sec de brânză, iar începând de pe 3 martie se intră în post, scrie romaniatv.net.

Când începe Postul Paştelui 2025 la ortodocşi şi greco-catolici

Prima zi a Postului Mare este pe 3 martie 2025, iar ultima zi – 19 aprilie 2025. Pe durata acestuia, credincioşii au voie să consume doar alimente de origine vegetală.

Singurele zile două zile cu dezlegare la peşte în Postul Învierii sunt 25 martie, când se prăznuieşte Buna Vestire, și 13 aprilie, Duminica Floriilor.

Pe 20 aprilie 2025, toţi creştinii, atât cei ortodocşi, cât şi cei catolici de ambele rituri sărbătoresc Învierea Domnului.

Când începe Postul Paştelui 2025 la romano-catolici

Pentru catolicii de rit latin, Postul Paştelui începe la o dată diferită de cea a ortodocşilor şi greco-catolicilor. Miercurea Cenușii, marchează începutul Postului Mare, care va fi pe 5 martie 2025.

În aceasta zi, catolicii primesc cenușă pe cap ca semn al pocăinței și al dorinței de a se apropia de Dumnezeu prin post și rugăciune. Pe parcursul Postului Mare, catolicii sunt îndemnați să practice milostenia, rugăciunea și postirea, pentru a se pregăti pentru Învierea Domnului.

Benjamin Netanyahu, despre propunerea lui Donald Trump în legătură cu Fâşia Gaza: ‘O abordare revoluţionară şi creativă’

Aston Villa elimină Tottenham! Victorie dramatică, 2-1, în Cupa Angliei