Tragedie misterioasă în Baia Mare: Două cadavre au fost descoperite într-o locuință – Poliția a deschis anchetă

„În urma unei sesizări despre faptul că într-un imobil din municipiul Baia Mare s-ar afla două persoane decedate, astăzi, 9 februarie, poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului în vederea documentării aspectelor sesizate.

S-a constituit echipă complexă de cercetare, iar specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi criminalişti au demarat activităţi specifice în vederea stabilirii circumstanţelor şi împrejurărilor în care au decedat cele două persoane, un bărbat şi o femeie” anunţă, duminică seară, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş.

Primele date din anchetă arată că, la examinarea exterioară a trupurilor neînsufleţite, nu au fost constatate urme de violenţă. De asemenea, datele şi informaţiile obţinute până în prezent nu ar fi suspiciuni cu privire la decesul acestora.

Cadavrele au fost transportate la serviciul de medicină legală pentru realizarea necropsiei care va stabili cu exactitate a cauza deceselor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Elveţienii dau semnalul la nivel mondial: Au respins cu o majoritate covârşitoare un referendum pentru ecologie

Super Bowl: Serena Williams, guest-star la concertul susţinut în pauză de Kendrick Lamar / Donald Trump, prezent la eveniment – VIDEO