Sony a anunţat duminică că toţi abonaţii PlayStation Plus vor primi cinci zile suplimentare de serviciu, după ce o pana globală a reţelei PlayStation Network (PSN) a perturbat activitatea timp de aproximativ 18 ore, între vineri şi sâmbătă.
”Serviciile de reţea au fost complet restabilite după o problemă operaţională. Ne cerem scuze pentru inconvenient şi mulţumim comunităţii pentru răbdare”, a transmis gigantul japonez al electronicelor şi divertismentului într-o postare pe platforma X, fără a preciza cauza exactă a întreruperii.
Probleme majore pentru jucători la nivel global
Pana, care a început vineri seara, i-a împiedicat pe utilizatori să se conecteze, să joace online sau să acceseze magazinul digital PlayStation Store. Până sâmbătă seara, compania a anunţat că serviciile PSN au fost restabilite integral.
Reţeaua PlayStation Network este un serviciu esenţial pentru divizia de gaming a Sony, oferind suport pentru milioane de utilizatori din întreaga lume.
Potrivit platformei Downdetector.com, care monitorizează întreruperile de servicii, în momentul de vârf, pana a afectat aproximativ 7.939 de utilizatori din SUA şi în jur de 7.336 de utilizatori din Marea Britanie, sâmbătă după-amiază.
Un utilizator a comentat situaţia pe reţelele sociale: ”PlayStation este din nou funcţională după o zi întreagă de întrerupere. Cel puţin Sony a salvat duminica a milioane de jucători, după ce le-a ruinat sâmbăta.”