Primul apel a fost dat duminică, în jurul orei 17.00, la Dispeceratul Salvamont Prahova. anunţând că doi tineri au rămas blocaţi pe Jepii Mici, la cascada Caraiman şi nu mai pot înainta.
La doar câteva minute, a venit şi al doilea apel care solicita ajutor pentru un grup de cinci persoane, aflat pe Valea Priponului. O persoană din grup, în vârstă de 51 de ani, nu se mai putea deplasa, având o fractură de maleolă.
La acţiunile de salvare a intervenit Formaţia Buşteni, echipele de prim-răspuns plecând de la Baza Salvamont Baba Mare, spre Valea Caraimanului, respectiv din Buşteni, spre Valea Priponului. În total, 15 salvatori montani s-au mobilizat pentru a recupera cele şapte persoane.
„Prima acţiune s-a încheiat la ora 22:30, tinerii blocaţi fiind echipaţi necorespunzător, cu pantofi sport. Mai mult, au declarat cu nonşalanţă că au văzut panourile de avertizare, dar au considerat că pot ajunge pe Platoul Bucegi”, transmit oficialii Salvamont Prahova, care publică pe reţelele de socializare, fotografii.
A doua intervenţie a fost mult mai dificilă din cauza terenului accidentat şi a faptului că persoana rănită a fost transportată pe targă. Acţiunea de salvare s-a încheiat la ora 3:30.