„Baza de practică studenţească de la Blăjoaia a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca va fi reabilitată prin fonduri din Planul de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR). Proiectul, cu o valoare totală de 13.210.526,53 lei, prevede modernizarea şi extinderea corpului principal al Cabanei Blăjoaia pentru a asigura spaţii moderne de agrement şi cazare şi masă, respectiv condiţii performante pentru desfăşurarea de activităţi specifice de practică pentru 70 de studenţi din cadrul UBB”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de UBB.
Potrivit sursei citate, printre obiectivele proiectului se numără însă şi dezvoltarea durabilă a zonei prin realizarea de activităţi la nivelul bazei de practică, activităţi care să îmbine conservarea patrimoniului natural cu turismul durabil, exploatarea şi valorificarea raţională a resurselor, păstrarea şi perpetuarea tradiţiilor, în beneficiul comunităţilor umane din zona ariei protejate şi a publicului.
De asemenea, proiectul vizează asigurarea necesarului de energie primară pentru baza de practică de la Blăjoaia cu cel puţin 20% mai mic decât cerinţa pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero conform orientărilor naţionale, prin realizarea de intervenţii asupra spaţiilor nou construite care să asigure certificare de performanţă energetică.
„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea campusului universitar al UBB, prin asigurarea unei infrastructuri adecvate în cadrul unei baze de practică, vizând dezvoltarea rezilienţei campusurilor universitare, prin asigurarea dimensiunii sociale/incluzive a învăţământului superior printr-o infrastructură universitară adecvată, respectiv prin construirea de noi spaţii de recreere şi lectură, cantine şi cămine, conform standardelor de siguranţă şi calitate în construcţii”, spun coordonatorii proiectului, citaţi în comunicat.