Simona Halep și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din tenis. Decizia vine după ce nu a putut juca decât câne meciuri în 2024, fiind măcinată de accidentări. Problemele fostului lider mondial WTA au început însă în 2022. Atunci Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj după US Open. În 2023 și-a aflat pedeapsa decisă de ITIA. 4 ani de suspendare. Românca nu s-a lăsat descurajată, a mers la TAS și a obținut o reducere a suspendării ( 9 luni).
Tot scandalul în care a fost implicată a ridicat multe semne de întrebare, asta mai ales după ce Iga Swiatek și Jannik Sinner au fost depistați pozitiv, dar pedeapsa a fost total diferită.
Avocatul Cristian Cernodolea a vorbit despre procesul Simonei Halep și a dezvăluit că ITIA a cheltuit o sumă fabuloasă.
„Eu cred că la cazul Halep s-a cheltuit peste un milion de lire doar cu avocații ITIA. Bine, sunt niște presupuneri. Dar cei de la ITIA au un aparat juridic destul de vast și de costisitor. La cazul Mădăraș au avut patru sau cinci avocați costisitori”, a declarat Cernodolea, pentru sport.ro.
Avocatul a vorbit și despre cazurile lui Swiatek și Sinner.
„N-aș vrea să fac un comentariu în care să las de înțeles că noi, românii, suntem discriminați. N-aș vrea să contest, în niciun fel, imparțialitatea ITIA, atunci când evaluăm dacă aplică aceeași diligență, când tratează cazuri în funcție de naționalitate sau în funcție de un alt tip de background al sportivului. Pentru mine, nu există această discriminare de care vorbești. Dar poate ridica semne de întrebare că un sportiv, fără să luăm în considerare naționalitatea, e tratat diferit într-un caz similar cu altul. Aici, da, putem pune un semn de întrebare. Dar n-aș vrea să asociez aceste semne de întrebare cu elemente de naționalitate sau de altă natură. Eu refuz să cred că Halep și Mădăraș au fost discriminați pentru că au un anumit pașaport”, a mai spus Cernodolea.
Cristian Cernodolea l-a reprezentat şi pe tenismenul Dragoş Nicolae Mădăraş. Acesta a fost suspendat 4 ani şi jumătate pentru încălcare a Programului Anticorupţie din Tenis, dar a obţinut o reducere de 2 ani şi jumătate a pedepsei.