Preşedintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj, după demisia lui Klaus Iohannis: ”E victoria voastră! Acum e timpul pentru TURUL 2 ÎNAPOI”.
Liderul AUR a postat pe Facebook mesajul: ”E victoria voastră! Acum e timpul pentru TURUL 2 ÎNAPOI” după anunţul şefului statului că demisionează din funcţie.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României.
El a declarat, la Palatul Cotroceni, după demararea procedurii de suspendare din funcţie, în Parlament, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează din funcţie şi va pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie.