Cele două părţi au ajuns la un acord „dar acesta nu a fost încă semnat”, a adăugat sursa citată. „Un anunţ va fi făcut în următoarele zile”.
Cristiano Ronaldo, care a împlinit 40 de ani săptămâna trecută, a semnat pentru două sezoane şi jumătate cu Al-Nassr la sfârşitul lunii decembrie 2022, imediat după Cupa Mondială din Qatar, devenind primul nume mare din fotbal care s-a alăturat campionatului saudit în plină dezvoltare.