„ IBAfăcut din nou acuzaţii nefondate, false şi insultătoare Echipa mea analizează cu atenţie situaţia şi va lua toate măsurile legale necesare pentru a se asigura că drepturile mele şi principiile unei competiţii corecte sunt respectate. Rămân pe loc şi nu plec nicăieri. Voi lupta în ring, voi lupta în tribunale şi voi lupta în faţa opiniei publice până când adevărul va fi incontestabil”, a scris Imane Khelif într-un comunicat postat pe Instagram marţi seara, potrivit Agerpres.
IBA, condusă de rusul Umar Kremlev, a declarat că a „depus o plângere la procurorul general al Elveţiei”, Stefan Blätter, şi că pregăteşte „plângeri similare” la procurorii generali din Franţa şi SUA. La opt luni după turneul olimpic, IRA consideră că ofensiva sa a fost întărită de decretul semnat de preşedintele american Donald Trump, în încercarea de a împiedica participarea sportivilor transgender la sporturile feminine. Nici Imane Khelif, nici Lin Yu-ting nu sunt femei transgender, dar, potrivit organizaţiei, acest text „dovedeşte că IRA a rămas fermă, protejând pe bună dreptate boxerele împotriva concurenţei neloiale”.
Privată din 2019 de organizarea propriului său turneu olimpic din cauza mai multor probleme de guvernanţă, IBA susţine că, „în conformitate cu legislaţia elveţiană, orice acţiune sau inacţiune care prezintă un risc pentru siguranţa participanţilor la o competiţie merită investigată şi poate servi drept bază pentru urmărirea penală”.
IBA susţine că sportivele respective, care au concurat mereu ca femei, au fost excluse de la Campionatele Mondiale din 2023 pentru că ar fi purtătoare de cromozomi XY: o dovadă de masculinitate.