Chivu a suferit o accidentare cumplită la cap în Chievo – Inter 0-1. S-a ciocnit cu un adversar și nu s-a mai ridicat pe gazon. A fost dus imediat la spital și operat. A mai suferit apoi încă o intervenție pentru a putea juca. De atunci și până în 2014 când s-a retras, Chivu a purtat mereu cască specială pe cap
Din cauza pastilelor pe care a fost obligat să le ia comportamentul i s-a schimbat și devenise agresiv. Acesta își amintește că s-a bătut cu un cameraman după finala Cupei Italiei din 2010, Inter – Roma 1-0. Au urmat și alte incidente. Un an mai târziu, într-un meci cu Bari, i-a dat un pumn lui Marco Rossi.
„Luam pastile în anul acela post traumă, cu Champions League câștigat. Eu eram fără țigle pe acoperiș atunci, de la pastile. N-aveam filtre. Colegii o sunau pe Adelina: «E ok acasă, te bate? Că aici rupe vestiarul». Am făcut numai tâmpenii, de care îmi pare rău. După ce am câștigat la Roma le-am arătat semne obscene fanilor. Am bătut un cameraman pe teren.
Ne-am dus la galerie, iar eu călcasem din greșeală pe cablul de la cameră și el tot trăgea, că nu se putea mișca. A venit și m-a împins. Eu nu am simțit, iar el a luat cablul de la cameră și mi-a dat cu el pe spate. Eu am luat casca și i-am aruncat-o în față. Am început să ne batem. Mă mir că nu e video, nicio probă.
Au venit bodyguarzii de la Roma care mă știau și m-au dus în vestiar. Nu am mai stat la celebrarea Cupei. Mourinho a zis că sunt nebun. Apoi, câteva luni mai târziu, l-am bătut pe unul la Bari. Am înțeles apoi că era din cauza pastilelor.
Trebuia să iau pastile două luni, am luat 8 luni. Trebuia să prelungesc tratamentul. Nu știu dacă am avut vreo criză de epilepsie, dar erau pentru a preveni epilepsia”, a povestit Cristi Chivu, într-un interviu acordat Superbet.
Lovitura la cap l-a lăsat și cu alte sechele.
„Am avut niște șocuri pe la mână. Eu nu am sensibilitate la 3 degete. Am forță, dar nu simt cu ele. Dacă bag mâna în buzunar și ating ceva, nu îmi dau seama ce ating. Nu știu dacă sunt chei sau altceva. Trebuie să scot din buzunar să văd.
Am făcut două operații. Prima a fost cea care mi-a salvat viața, apoi încă una să îmi acopere cele 4 găuri din cap, să mai pot juca fotbal”, a mai declarat Cristi Chivu.