O femeie de afaceri și-a luat permisul la 37 de ani și face furori pe circuit în Campionatul Național de Women Rally

Ralucăi Tăculescu nu s-a gândit niciodată că ar putea participa la un concurs de motorsport.

„Eu nu mă consideram șofer de curse și am o mașină de oraș. Asta mi se părea că e un inconvenient, dar am zis că până la urmă trebuie să fac pasul, să fac experiența și mai departe vedem ce iese”, a spus Raluca Tăculescu, pilot în Campionatul Național de Women Rally.

Raluca se amuză atunci când povestește că nu nici măcar nu se vedea la volanul unei mașini.

„Mi-am luat permisul la 37 de ani, nu credeam că sunt în stare să conduc. Toată lumea își ia permisul la 18, la 20 de ani… După primele ore de condus, am avut și un instructor foarte bun, mi-am dat seama că e ceva ce pot să fac. Dacă alții o fac, pot să o fac și eu”, a mai povestit pilotul.

„După o experiență de aproape 15 ani, am zis să merg pe cont propriu, chiar dacă sunt la început, am ambiția să duc afacerea la un nivel cât se poate de avansat”, a declarat Raluca Tăculescu.

Raluca dezvăluie și cum arată vacanța ideală.

„Îmi place să combin foarte mult partea de relaxare cu cea de explorare și îmi place să mă amestec foarte mult în cultura locală. Evit locurile comerciale, foarte aglomerate și foarte turistice. Îmi plac locurile autentice, în care să văd oamenii cum trăiesc. Vacanța mea ideală arată câteva zile pe o plajă, dacă se poate pustie, și combinată cu vizite pe care de obicei, mi le organizez singură sau merg foarte mult pe vacanțe spontane”.

Cristi Chivu a rememorat momentul de care încă îi este rușine: ‘Eu eram fără țigle pe acoperiș atunci, de la pastile’

Klaus Iohannis a plecat de la Cotroceni și a ajuns la noua sa locuință: Nu are, deocamdată, vilă de protocol