În ultimele săptămâni, oficiali chinezi au adresat o propunere echipei lui Trump, prin intermediari, de a organiza un summit între cei doi lideri şi de a facilita eforturile de menţinere a păcii după un eventual armistiţiu, potrivit persoanelor din Beijing şi Washington citate de ziarul american.
Întrebat despre relatările ziarului în cadrul unei conferinţe de presă regulate de joi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing a declarat că nu are „nicio informaţie de oferit”.
„China este fericită să vadă că Rusia şi Statele Unite îşi consolidează comunicarea cu privire la o serie de probleme internaţionale”, a declarat Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al MAE chinez. „Rusia şi Statele Unite sunt, ambele, ţări importante şi influente”, a adăugat oficialul chinez, relatează Agerpres.
Discuțiile de miercuri, 12 februarie
Miercuri, Trump a declarat că Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-au exprimat dorinţa de a ajunge la pace în apeluri telefonice separate cu el, iar preşedintele american a ordonat oficialilor de rang înalt de la Washington să înceapă discuţiile privind încheierea războiului din Ucraina.
Kremlinul a anunţat că Putin şi Trump au convenit să se întâlnească, iar Putin l-a invitat pe Trump să viziteze Moscova. În schimb, Trump a apreciat că prima lor întâlnire va avea loc „probabil” în curând în Arabia Saudită.
Occidentul a îndemnat în repetate rânduri China să-şi folosească relaţia strânsă cu Rusia pentru a ajuta la încheierea războiului. Beijingul a răspuns că nu a fost parte la criză, dar că a promovat în mod constant discuţiile de pace în propriile sale condiţii.
Într-un plan de pace prezentat anul trecut, China şi Brazilia au propus o conferinţă internaţională de pace „la momentul potrivit” şi au cerut o participare egală atât a Ucrainei, cât şi a Rusiei.
Concluziile preliminare
Preşedintele american Donald Trump nu a numit Ucraina un participant egal la negocierile de pace preconizate cu Rusia. Atunci când a fost întrebat despre aceasta, miercuri, într-o discuţie cu jurnaliştii în Biroul Oval, Trump s-a limitat să spună că „este o întrebare interesantă”, relatează Ukrainskaia Pravda, conform News.ro.
Cu toate acestea, Trump nu crede că există pericolul ca participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la procesul de negociere să fie blocată.
„Cred că ar trebui să facă pace. Oamenii lor sunt ucişi, iar eu cred că ar trebui să facă pace. Am spus că a fost un război rău, care nu trebuia purtat. Şi cred că ar trebui să facă pace. Asta e ceea ce cred”, a comentat Trump.
Când a fost întrebat dacă este de acord ca Zelenski să renunţe la teritorii sau să facă schimb de teritorii pentru a pune capăt războiului, el a răspuns: „Va trebui să facă ceea ce trebuie să facă, dar ratingurile sale, ca să folosesc un eufemism, nu sunt foarte ridicate”.
Şeful Casei Albe a adăugat că este puţin probabil ca Ucraina să revină la graniţele care existau înainte de 2014, sugerând că ţara ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru a pune capăt războiului.
Trump se aşteaptă să se întâlnească personal cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, şi a sugerat că probabil vor avea o primă întâlnire în Arabia Saudită.
Șeful NATO: „Orice acord de pace trebuie să fie de durată, iar #Ucraina strâns implicată în negocieri”
Orice acord de pace pentru încheierea conflictului din Ucraina trebuie să fie unul de durată şi este crucial ca Kievul să fie strâns implicat în negocieri, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte.
„Toţi vrem pace în Ucraina. vrem ca Ucraina să fie în cea mai bună poziţie când încep negocierile”, a afirmat Rutte la sosirea la sediul NATO din Bruxelles, unde urmează să înceapă a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării.
Secretarul general al NATO a ales să minimalizeze declaraţiile secretarului american al apărării, Pete Hegseth, de miercuri, potrivit căruia este nerealist ca Ucraina să se aştepte să adere la NATO în urma unui acord de pace.
„Suntem o alianţă a democraţiilor şi trebuie să avem o dezbatere”, a spus Rutte, adăugând că Alianţa este ca o familie care va rămâne timp de generaţii.
El a evitat un răspuns clar la întrebarea dacă aderarea la NATO a Ucrainei este exclusă în urma declaraţiilor lui Hegseth.
„Cred că trebuie să ne concentrăm pe chestiunile importante, că Ucraina este într-o poziţie puternică atunci când încep negocierile. Este crucial ca Ucraina să fie strâns implicată în orice se întâmplă legat de Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că este o înţelegere de durată. Sunt pro-pace, pro-negocieri de pace, dar în acelaşi timp trebuie să ne asigurăm că ceea ce s-a obţinut va rămâne”, a subliniat Mark Rutte.
Înaintea sa, ministrul apărării din Suedia, Pal Jonson, a spus că Ucraina poate încă deveni membră a NATO, dacă îndeplineşte toate condiţiile.
Inclusiv după declaraţia de miercuri a lui Pete Hegseth, „nu cred că aderarea la NATO a Ucrainei este exclusă”, a declarat Jonson, la sosirea la reuniune.