FC Barcelona – Atetico Madrid, capul de afiș al semifinalelor Cupei Spaniei

Duelul dintre FC Barcelona și Atletico Madrid reprezintă capul de afiș al semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, conform tragerii la sorți de miercuri, în timp ce Real Madrid va primi replica lui Real Sociedad.

FC Barcelona, clubul cu cele mai multe trofee în Copa del Rey (31), va fi gazda lui Atletico (10 trofee) în prima manșă din 25 februarie, iar returul va avea loc pe Metropolitano pe 2 aprilie.

Real Madrid (20 trofee), campioana Spaniei și a Europei, va juca meciul tur în deplasare, pe Anoeta (26 februarie), iar returul pe Bernabeu, în data de 1 aprilie. Real Sociedad, cu două trofee în cupă, este cotată cu cele mai mici șanse la victorie.

Pentru prima oară de la ediția din 2014, cei trei mari granzi ai Spaniei s-au calificat împreună în semifinalele cupei.

Deținătoarea trofeului, Athletic Bilbao a fost eliminată în optimi de Osasuna.

Finala va avea loc pe 26 aprilie pe Stadionul Olimpic La Cartuja din Sevilla.

Autoritatea pentru Digitalizarea României anunţă că restabilirea funcţionării platformelor proprii se va extinde până în 17 februarie

Generalul (r) Dan Grecu: Ne îndreptăm spre o încetare a focului în Ucraina. Dacă autorităţile române nu vor şti să se poziţioneze în acest joc geostrategic, vom fi nişte spectatori care plângem pe marginea arenei