Şase din cele şapte persoane suspectate de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile. Acestea sunt suspectate că au creat un mecanism infracţional prin care au diminuat semnificativ taxele si impozitele datorate bugetului de stat înregistrând în documentele contabile şi declarând achiziţii fictive de bunuri şi servicii de la mai multe societăti furnizoare. Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproape 800.000 de lei. În acest caz, a fost pus sechestru asigurător pe nouă imobile şi şase autovehicule.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul D.G.P.M.B – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Serviciilor de Investigare a Criminalităţii Economice – Sectoarele 1-6, au făcut, joi, 13 februarie, 25 de percheziţii la locuinţele unor persoane din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiunea de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor.
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziţie domiciliară, au fost identificate şi ridicate înscrisuri utile cauzei în vederea continuării cercetărilor, informează Ministerul Public
La data de 10 februarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de şapte suspecţi persoane fizice pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, iar în 13 februarie, acelaşi Parchet a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestora pentru infracţiunile de evaziune fiscală sus-menţionate.
„În fapt, în sarcina persoanelor acuzate s-a reţinut că, în perioada 2019-2022, au creat si implementat un mecanism infracţional prin care au diminuat semnificativ taxele si impozitele datorate către bugetul de stat prin înregistrarea în documentele contabile şi prin declararea fiscală a unor achiziţii fictive de bunuri şi servicii de la mai multe societăti furnizoare, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 795.157 lei”, precizează Ministerul Public.
Potrivit sursei citate, în cazul a şase inculpaţi a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la toate bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi societăţilor comerciale, în calitate de părţi responsabile civilmente, dar şi măsura asigurătorie a popririi cu privire la sumele aflate în conturile bancare sau care vor credita conturile bancare, până la concurenta sumei de 795.157 lei.
Măsura sechestrului asigurător a fost efectiv aplicată asupra a nouă imobile (case, apartamente, terenuri) şi şase autovehicule.