Războiul din Gaza: Șefa PE susține soluţia a două state, israelian şi palestinian

Acest responsabil palestinian, care a avut o întâlnire cu Metsola vineri, în cadrul vizitei pe care preşedinta PE o efectuează în Israel şi teritoriile palestiniene ocupate, a scris pe reţeaua de socializare X că au fost împreună de acord să respingă „orice încercare de strămutare forţată” a populaţiei palestiniene, referire la propunerea preşedintelui american Donald Trump ca, după încheierea conflictului armat dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, Statele Unite să preia controlul asupra Fâşiei Gaza şi populaţia din această enclavă să fie transferată în alte ţări.

Roberta Metsola şi Hussein al-Sheikh „au subliniat unitatea teritoriului palestinian din Cisiordania şi Fâşia Gaza drept bază pentru orice soluţie politică justă şi durabilă”, a spus oficialul palestinian.

Ei au discutat de asemenea despre escaladarea militară israeliană în Cisiordania ocupată, unde o operaţiune majoră împotriva miliţiilor palestiniene din nordul teritoriului a făcut deja peste 30 de morţi, inclusiv mai mulţi minori.

Metsola s-a deplasat vineri în Cisiordania, după ce a vizitat joi Fâşia Gaza, unde a asistat la intrarea ajutorului umanitar în enclavă în timpul încetării focului dintre Israel şi Hamas. Anterior, preşedinta PE s-a întâlnit la Ierusalim cu preşedintele parlamentului israelian, Amir Ohana, şi cu ministrul israelian de externe, Gideon Saar.

„Prioritatea PE este să se asigure că toţi ostaticii sunt eliberaţi, că încetarea focului este respectată şi că ajutorul umanitar este sporit”, a scris Metsola joi pe contul său de X.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Controale ANPC la nivel național privind furnizarea energiei termice

Premierul şi mai mulţi miniştri, în vizită pe Paltforma Neptun Deep, o minune tehnologică”de 90 de metri înălţime şi 120 de metri lungime