JO: Britanicul Adam Peaty, testat pozitiv cu Covid-19 a doua zi după ce a câştigat medalia de argint la 100 metri bras

Înotătorul Adam Peaty a fost testat pozitiv cu Covid-19, a doua zi după ce a câştigat medalia de argint pentru echipa Marii Britanii la 100 m bras, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Peaty a ratat duminică a treia medalie de aur consecutivă cu două sutimi, iar după aceea a declarat că s-a simţit puţin rău, cu ”o râcâială în gât”.

O declaraţie a Team GB arată că starea lui Peaty, în vârstă de 29 de ani, s-a înrăutăţit peste noapte, iar apoi a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Spre deosebire de ultimele Jocuri de la Tokyo, la Paris nu există protocoale stricte cu privire la această boală, care l-ar putea împiedica să concureze.

Organizatorii o consideră o boală generală, deşi echipa GB are protocoale simple care includ igiena mâinilor şi păstrarea distanţei faţă de alţi concurenţi.

Peaty este aşteptat să facă parte din echipele britanice de ştafetă în cadrul Jocurilor Olimpice, cu o posibilă revenire în competiţie încă de vineri. Echipa GB a declarat că el este ”plin de speranţă să se întoarcă în competiţie”.

”Ca în orice caz de boală, situaţia este gestionată în mod corespunzător, luându-se toate precauţiile obişnuite pentru a menţine delegaţia sănătoasă”, se arată în declaraţie.

”Mă voi concentra acum pe o recuperare rapidă şi completă pentru a da tot ce am mai bun în ştafetele de echipă de la sfârşitul săptămânii. Am primit atât de multe mesaje şi voi reveni la voi toţi, vă mulţumesc pentru sprijinul dumneavoastră, deoarece a fost cu adevărat o călătorie de neuitat”, a spus Peaty.

Peaty îşi propusese să câştige duminică al treilea titlu olimpic consecutiv la 100 m bras, ceea ce ar fi însemnat că se alătură lui Michael Phelps ca singurul om care a câştigat aceeaşi probă olimpică de înot de trei ori la rând.

El a fost bine plasat în ultimii 25 de metri, dar italianul Nicolo Martinenghi a reuşit să câştige aurul.

Peaty a acordat interviuri emoţionante după aceea, când a discutat despre dificultăţile sale de la ultimul său aur la Tokyo, care au inclus probleme cu alcoolul şi sănătatea sa mintală.

Aproape că a renunţat la sport înainte de a reveni anul trecut.

Englezul nu este primul sportiv de la aceste Jocuri care este depistat pozitiv cu Covid-19.

Cinci membri ai echipei australiene de polo pe apă, care se desfăşoară la un alt loc decât înotul, au contractat boala cu câteva zile înainte de Jocur
 

Femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii, potrivit studiilor

UPDATE – DNA face marţi 18 percheziţii în dosarul care îl vizează pe fostul prim-vicepreşedinte al PNL, Iulian Dumitrescu