Atacul din Munchen a fost motivat religios (procurori)

Aceștia consideră că atacul cu mașina asupra mulțimii a avut motivație religioasă și a urmărit subminarea ordinii democratice din Germania.

Suspectul Farhad Noori, în vârstă de 24 de ani, a recunoscut că a intrat intenționat cu mașina în manifestanți, a spus Gabriele Tilmann, procuror-șef în München, citat de Reuters.

După incident, tânărul afgan care a sosit în Germania în 2016, la vârsta de 15 ani, a strigat „Allahu akbar” (”Allah e mare!”) după ce a fost arestat de către poliţişti și apoi s-a rugat în fața polițiștilor care au tras asupra mașinii fără să-l nimerească.

Deși există suspiciuni privind motivația islamistă, anchetatorii nu au găsit dovezi că Noori ar fi afiliat vreunei organizații teroriste. El se afla legal în Germania din 2016, când a sosit ca minor neînsoțit, și lucra ca detectiv într-un magazin.

Pe rețelele sociale, suspectul se prezenta ca bodybuilder și posta conținut religios.

Christian Huber, șeful adjunct al poliției, a corectat informațiile inițiale și a precizat că suspectul nu avea condamnări anterioare și nu trebuia expulzat, așa cum s-a afirmat inițial în „haosul primelor ore”.

Incidentul a readus în prim plan tema securității înaintea alegerilor federale din 23 februarie. Friedrich Merz, candidatul conservator la funcția de cancelar, promite că va face din securitate principala sa prioritate, în timp ce AfD, partidul de extremă dreaptă aflat pe locul doi în sondaje, a pus accent pe statutul legal al suspectului în Germania.

Crin Antonescu, despre afirmaţiile vicepreşedintelui SUA: Nu s-a întâmplat nimic nou, dar s-a întărit, de data asta şi dinspre Washington, nevoia ca autorităţile în exerciţiu ale statului român să dea toate explicaţiile posibile

Hamas va elibera 3 ostatici care au și naționalități rusă, argentiniană și americană