Ofertele depuse sunt de la: Viadif Consult, Civil Engineering Institute „Macedonia” Skopje, TPF Inginerie SRL, IRD Engineering, ca ofertanţi unici şi MGGP (Lider)-Konsent- MGGP Engineering SRL şi Intecsa – Inarsa, S.A.U. (Lider)-Electroproiect, ca ofertanţi în asociere.
Lotul 2A Ditrău-Grinţieş cu o lungime de 37,9 km se desfăşoară în judeţele Harghita şi Neamţ şi reprezintă un proiect cu o complexitate tehnică ridicată pentru că include 19 tuneluri şi 63 de poduri şi viaducte. Lungimea totală a lucrărilor de artă este de 21 kilometri, reprezentând 57% din lungimea întregului lot.
La licitaţia de aproximativ 6,4 miliarde lei pentru proiectarea şi execuţia celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii, Compania Naţională de Investiţii Rutiere a primit oferta Asocierii SA&PE (Lider, România)-Tehnostrade SRL- Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB, oferta depusă fiind în etapa de evaluare.
Contractul pentru asigurarea serviciilor de supervizare are o valoare cuprinsă între 64 şi 75 milioane lei (fără TVA), finanţarea este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata este de 118 luni şi include: 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni durata de execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie.
Serviciile din contractul de supervizare pentru locul 2A Ditrău-Grinţieş sunt: servicii de management de proiect şi consultanţă pentru beneficiar; servicii de supervizare privind obţinerea acordurilor şi autorizaţiilor necesare pentru derularea contractului.
De asemenea, mai sunt servicii de supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor la standarde de înaltă calitate, cu respectarea normativelor, standardelor şi a legislaţiei în vigoare, evaluarea şi aprobarea lucrărilor, cantităţilor, materialelor, echipamentelor etc., în calitatea sa de „Supervizor” conform prevederilor Condiţiile Contractului de Lucrări pe durata perioadei de proiectare şi a perioadei de execuţie a lucrărilor, astfel încât antreprenorul să execute lucrări de bună calitate şi să finalizeze proiectarea şi execuţia lucrărilor în perioada specificată în contractul de lucrări.
Totodată, în contract mai sunt servicii de supervizare pe durata perioadei de garanţie a lucrărilor aferente Contractului de „Proiectare şi Execuţie Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Secţiunea II: Miercurea Nirajului – Leghin” – Lot 2A : Ditrău-Grinţieş”, astfel încât antreprenorul să execute lucrările de remediere a defectelor apărute în perioada de garanţie pentru lucrările executate.