Un fost agent de poliţie din judeţul Vâlcea a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile într-un dosar în care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Vâlcea l-au pus sub acuzare pentru mai multe infracţiuni, între care acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals. Folosind informaţiile obţinute ca poliţist, el a avut numeroase activităţi în domeniul comerţului cu material lemnos. Poliţistul, care a demisionat la scurt timp de la începerea anchetei DGA, a recunoscut faptele şi a încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Magistraţii Judecătoriei Bălceşti au confirmat, săptămâna trecută, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu un fost agent de poliţie din cadrul Postului de poliţie Grădiştea, din judeţul Vâlcea, inculpat pentru infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea, pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, în formă continuată şi de fals informatic în formă continuată.
„Pedeapsa stabilită prin acord este de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, precum şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile. Hotărârea nu este definitivă”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Direcţia Generală Anticorupţie.
Ofiţerii DGA au stabilit că, începând cu noiembrie 2021 până în octombrie 2023, poliţistul a desfăşurat în mod repetat activităţi de comerţ cu material lemnos. Ancheta a arătat că în mod sistematic agentul a făcut achiziţii şi vânzări de material lemnos, transport de materiale lemnoase, încheierea de contracte de furnizare a materialului lemnos, crearea de depozite pentru materialul lemnos şi chiar a participat la licitaţii electronice, prin sistemul destinat aschiziţiilor publice SEAP/SICAP, în vederea obţinerii unor contracte de livrare a materialului lemnos, în numele unor firme şi a unui ocol silvic, de pe raza judeţului Vâlcea.
Deşi funcţia deţinută în Poliţie îi interzicea acest lucru, agentul negocia preţul lemnelor de foc cu cumpărătorii, toate în scopul obţinerii unui profit pentru sine sau pentru altul.
„De asemenea, inculpatul, în perioada noiembrie 2021- noiembrie 2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a introdus, fără drept, chiar dacă nu era autorizat de lege în acest sens, respectiv a determinat alte persoane, ce aveau calitatea fie de transportator, fie de operator economic, care nu erau nici ele autorizate de lege să acceseze şi să utilizeze contul altei persoane care avea acest drept, să introducă, fără drept, date informatice în aplicaţia SUMAL 2.0. Această acţiune a avut drept scop emiterea unor avize de însoţire material lemnos, fiind inserate date necorespunzătoare adevărului, privind persoana care a creat avizul, persoana care a emis avizul-operator economic, persoana care a preluat materialul lemnos în depozit, persoana care a modificat transportul, numele transportatorului, în realitate toate operaţiunile fiind făcute de către lucrătorul de poliţie, toate cu scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, respectiv comercializare ilegală a materialului lemnos, lucrătorul de poliţie efectuând, în fapt, toată procedura de achiziţie şi preluare a materialului lemnos”, se arată în documentele anchetatorilor.
În cursul anului trecut, ofiţerii DGA au făcut două percheziţii în acest dosar. Datele transmise public la acel moment arătau că poliţistul a efectuat achiziţii de material lemnos în sumă de 95.478,65 de lei şi vânzări de material lemnos în sumă de 188.025 de lei. Începând cu data de 21.10.2024, bărbatul a fost plasat sub controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. După demararea anchetei care l-a vizat, el a demisionat din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea.