Imaginea Google Maps a fost surprinsă în 2021. Deoarece arăta ca o pată întunecată, triunghiulară, în mijlocul Oceanului Pacific, imaginea a stârnit tot felul de controverse. Pe internet, imaginea a fost numită obiect misterios și gaură neagră, fiind distribuită de numeroși utilizatori. Unii au avansat ideea unei baze militare secrete, în timp ce alții au încercat să dovedească existența unui crater misterios în mijlocul oceanului. În final, s-a dovedit că este vorba despre o insulă de mici dimensiuni care pare că are culoarea neagră deoarece are foarte multă vegetație, potrivit Live Science.
Pata întunecată este insula Vostok, una dintre cele 33 de suprafețe de uscat care alcătuiesc Republica Kiribati din Pacificul de Sud. Atolul de corali are o suprafață de doar 0,25 kilometri pătrați și este situat la aproximativ 6.000 km est de Australia. Copacii care au crescut foarte aproape unul de celălalt pe toată suprafața de pământ formează imaginea de pată neagră atunci când insula este văzută de la mare înălțime.
Insula a fost descoperită de exploratorii ruși în 1820, și, probabil, nu a fost locuită niciodată. Explicația ar fi că pe peticul de pământ nu există nicio sursă permanentă de apă dulce.