Să stai ‘ca pe ouă’ ar putea avea noi înțelesuri: Stellantis vrea să producă anvelope din coji de ouă

Compania a depus deja un brevet la Oficiul de Brevete și Mărci din Statele Unite (USPTO), care a fost publicat la sfârșitul lunii ianuarie 2024, informează portalul Notícias Automotivas, potrivit Mediafax.

Tehnologia propusă implică extragerea oxidului de calciu (CaO) din cojile de ouă pentru a înlocui parțial negrul de fum și silica, materiale tradiționale folosite în fabricarea anvelopelor, dar care au un impact negativ semnificativ asupra mediului.

Potrivit documentației brevetului, noua tehnologie ar putea aduce îmbunătățiri semnificative în performanța anvelopelor. Printre beneficiile principale se numără reducerea rezistenței la rulare cu până la 20%, ceea ce ar duce la o scădere a consumului de energie cu până la 3%, precum și o aderență mai bună pe suprafețele umede.

Procesul de producție implică încălzirea cojilor de ouă la temperaturi de peste 900°C pentru a obține o pudră fină care poate fi încorporată în cauciuc. Acest proces ar putea înlocui parțial negrul de fum, un produs derivat din arderea hidrocarburilor, care este esențial pentru rezistența la uzură și disiparea căldurii în anvelopele actuale, dar foarte poluant.

Folosirea cojilor de ouă prezintă avantaje atât ecologice, cât și tehnice. Fiind un deșeu organic abundent și regenerabil, această soluție ar putea ajuta la reducerea cantității de deșeuri care ajung în gropile de gunoi și ar diminua amprenta de carbon a sectorului auto.

Deși tehnologia pare promițătoare, Stellantis nu a dezvăluit încă detalii despre costurile de producție și impactul acestei schimbări asupra durabilității anvelopelor. Dacă se va dovedi viabilă din punct de vedere economic, această inovație ar putea reprezenta un pas important în reducerea poluării generate de industria auto.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Libanul consideră orice prezență a armatei israeliene pe teritoriul său drept o ‘ocupație’

UE este gata să relaxeze rapid regulile bugetare privind cheltuielile pentru apărare