Breaking – Un avion cu 200 de pasageri la bord a aterizat de urgență la Cluj

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al judeţului Cluj a fost notificat, marţi după-amiază, de către reprezentanţii Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj că un avion ar putea întâmpina dificultăţi la aterizare, din cauza unei defecţiuni la fuzelaj. Astfel, a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului deplasându-se patru autospeciale cu apă şi spumă, două ambulanţe SAJ şi o ambulanţă SMURD.

Aeronava, care se deplasa pe ruta Braşov – Londra Luton, a aterizat în siguranţă, astfel că planul de criză a fost dezctivat.

Potrivit ISU Cluj, niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, pasagerii fiind debarcaţi în siguranţă din aeronavă.

„Avionul zbura pe ruta Braşov – Londra – Luton. A transmis un mesaj pan-pan şi a luat decizia să aterizeze pe Aeroportul din Cluj. Noi am pus în aplicare planul de criză şi am anunţat şi ISU Cluj. Aterizarea a fost realizată în siguranţă, asistată de pompierii aeroportului şi ISU. Avionul avea la bord 221 de pasageri şi peste 10 tone de combustibil”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului din Cluj-Napoca pentru „Ştiri de Cluj”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ministrul Finanțelor îl contrazice pe Călin Georgescu: ‘Cinci lanțuri comerciale au plătit impozit pe profit de aproape un miliard de lei’

Rușii spun că un acord este imposibil cu Ucraina în momentul de față: Kremlinul impune condiții dure pentru Europa