„Din cauza stării sănătăţii Sfântului Părinte, Audienţa Jubiliară de sâmbătă, 22 fenruarie, este anulată”, iar Francisc nu va fi în măsură să prezideze slujba de duminică, anunţă într-un comunicat Sfântul Scaun.
Vaticanul a anunţat luni că Papa – spitalizat de vineri – suferă de o ”infecţie polimcrobiană a căilor respiratorii” şi prezintă un ”tablou clinic complex”, sugerând că spitalizarea Suveranului Pontif ar urma să fie prelungită cel puţin până miercuri, ziua audienţei generale, care a fost anulată.
Vaticanul preciza luni seara că starea sănătăţii Papei este stabilă, că nu are febră şi că a lucrat luni dimineaţa.
Un nou buletin de sănătate era prevăzut marţi.
Jorge Bergoglio a şi-a menţinut un ritm încărcat la Vatican – în pofida alertelor de sănătate repetate din ultimii ani – probleme la şold, dureri de genunchi, operaţii, infecţii respiratorii -, spre marea nemulţumire a medicilor săi, care-i cer neîncetat să-şi încetinească ritmul.
Spitalizarea Papei – a patra în mai puţin de patru ani – a relansat întrebări despre sănătatea acestuia, în contextul în care intervine la începutul Anului Jubiliar al Bisericii Catolice, marcat de o lungă listă de evenimente, multe prezidate de către Francisc.