Într-un nou atac la adresa lui Zelenski, Trump îl numeşte „dictator” şi îi cere „să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”

Preşedintele Donald Trump şi-a înăsprit, miercuri, atacul la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, numindu-l un „dictator” care ar trebui să „se mişte rapid”, altfel riscând să piardă ţara, după ce liderul de la Kiev afirmase că şeful Casei Albe trăieşte „într-o bulă de dezinformare rusească”, relatează The Guardian şi BBC.

Într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, Trump a scris: „Zelenski recunoaşte că jumătate din banii pe care i i-am trimis „LIPSESC”. El refuză să aibă alegeri, este foarte jos în sondajele ucrainene şi singurul lucru la care s-a priceput a fost să-l facă pe Biden să cânte „ca o vioară”. Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”, ameninţă Trump.

„Între timp, negociem cu succes încheierea războiului cu Rusia, lucru pe care toţi admit că numai „TRUMP” şi administraţia Trump îl pot face”, se laudă şeful Casei Albe.

„Biden nu a încercat niciodată, Europa nu a reuşit să aducă pacea, iar Zelenski vrea probabil să menţină „trenul cu sosuri” în mişcare”, acuză Donald Trump.

El susţine că „iubeşte” Ucraina, dar „Zelenski a făcut o treabă groaznică, ţara sa este distrusă, iar MILIOANE de oameni au murit inutil”.

Mandatul prezidenţial al lui Zelenski a expirat în mai anul trecut, însă Ucraina se află sub lege marţială de la invazia rusă din februarie 2022, ceea ce înseamnă că alegerile prezidenţiale au fost suspendate.

Accesul de furie al lui Trump la adresa lui Zelenski vine după ce liderul ucrainean afirmase, comentând declaraţiile lui Trump despre negocierile ruso-americane de la Riad, de la care Ucraina a fost exclusă, că preşedintele american „trăieşte într-o bulă de dezinformare rusă” şi ajută Rusia să iasă din izolarea internaţională.

Noul locatar al Casei Albe a preluat marţi o serie de afirmaţii ale Rusiei, părând să-l facă pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vinovat de invazia Ucrainei de către Rusia şi de continuarea acestui conflict.

 

 

Cătălin Predoiu, la Bilanţul Poliţiei de Frontieră: Vom face toate demersurile pentru a corecta legislaţia şi a reveni la un nivel de remuneraţie corespunzător lunii noiembrie 2024

Poliţia de Frontieră: 57,4 milioane treceri persoane prin punctele de frontieră, în anul care a trecut, o scădere cu peste 14% faţă de 2023, datorată intrării în Schengen / Mesajul ministrului Cătălin Predoiu