Totul a început când individul a sunat la 112, declarând că intenționează să-l omoare pe șeful de post dintr-o comună din apropierea municipiului Huși. Supărat că polițistul ar fi spart un geam în timpul unei intervenții pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare preventivă, bărbatul a decis să se răzbune.
Folosind o cartelă prepaid, acesta a efectuat mai multe apeluri la Numărul Unic de Urgență, dându-se drept diferite persoane și lansând amenințări grave. În timpul convorbirilor, susținea că nu va fi pedepsit, deoarece poate demonstra că este „nebun”, relatează Vremea Nouă.
În august 2023, situația a escaladat, iar bărbatul a devenit tot mai agresiv. Într-unul dintre apeluri, le-a spus operatorilor de la 112 că în acea noapte va duce la capăt crima, precizând că știe unde locuiește polițistul. Mai mult, a amenințat că va detona un depozit de armament.
Ca măsură preventivă, autoritățile l-au internat temporar la Psihiatrie, însă acest lucru nu a avut efect. Pe parcursul anchetei, la dosar au fost atașate înregistrările amenințărilor, printre care:
„Veniți și mă arestați, fac o nenorocire în noaptea asta.”
„Știu unde doarme… dar se lasă cu moarte.”
„Eu am scăpat de la psihiatrie. Eu am un jurământ: decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa.”
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut faptele, însă judecătorul a considerat că gravitatea amenințărilor justifică aplicarea unei pedepse privative de libertate. Astfel, acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu executare.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.