Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSM Corona Braşov, ACSH Gheorgheni şi SC Miercurea Ciuc au obţinut victorii în deplasare

Campioana Corona Braşov a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu 6-3 (0-1, 1-1, 5-1), după o ultimă repriză foarte bună. Liderul şi-a luat astfel revanşa după eşecul de vineri (2-4).

Balazs Gajdo (2), Radim Valchar (2), Daniel Istvan Koger, Jared Michael Van Wormer au marcat pentru oaspeţi, iar Szilard Orban şi Maksim Aşceulov (2) au înscris pentru Steaua.

ACSH Gheorgheni a dispus de CSM Galaţi cu 5-3 (2-0, 2-2, 1-1), după 12-1 în partida de vineri.

Gergo Vincze, Otto Sandor-Szekely (2), Christopher Bodo şi Tamas Sarpatki au punctat pentru harghiteni, iar Levente Bănceanu, Egidijus Binkulis şi Daniil Martinov au înscris golurile gazdelor.

SC Miercurea Ciuc a surclasat-o pe Sportul Studenţesc cu 20-1, la Cârţa, după 26-0 în meciul de vineri.

Tamas Reszegh (2), Eduard Căşăneanu, Johan Philip Lorraine (7), Csongor Bajko, Tamas Kedves (2), Kurt Davis (2), Gergo Biro (2), Tamas Laday, Balazs Szabolcs Peter şi Botond Marton au înscris pentru ciucani, în timp ce golul de onoare al studenţilor a fost semnat de Robert Fetes.

1. CSM Corona Braşov 70 puncte (30 jocuri)

2. ACSH Gheorgheni 68 (32)

3. SC Miercurea Ciuc 62 (32)

4. ACSHC Fenestela 49 (30)

5. CSA Steaua 41 (30)

6. CSM Galaţi 34 (28)

7. Sportul Studenţesc 0 (34)

FC Barcelona şi Atletico Madrid merg ceas în Spania, câștigând meciurile disputate în etapa a 25-a din La Liga

Papa Francisc a petrecut o noapte ”liniştită” în spital, afirmă Vaticanul