Program de testare gratuită pentru virusul HIV și hepatite, derulat la trei spitale din Capitală. Rezultatele sunt anonime

Un program care include trei spitale din Bucureşti – Spitalul ”Victor Babeș”, Spitalul ”Sfântul Stelian” și Spitalul Colțea – prevede testare gratuită și anonimă pentru depistarea virusului HIV și a virusurilor hepatitei.

Proiectul a fost lansat în urmă cu aproximativ trei săptămâni și se adresează persoanelor care vor să se testeze, fără a fi asigurate. Singura condiție este ca persoana care se testează să aibă minimum 18 ani. 

 
”E un test rapid, din sânge capilar, din deget. În 15 minute ai rezultatul. Acest test poate determina o atitudine terapeutică care să-ți salveze, practic, viața”, a explicat, luni, la , medicul Simin-Aysel Florescu, managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti.
 

Ea a subliniat că nu este nevoie de bilet de trimitere, datele pacienților nu sunt introduse în bazele de date ale spitalelor, iar marele beneficiu constă în faptul că o boală depistată la timp poate fi mult mai ușor tratată. 
 
”Eu cred că tipul acesta de testare, cu o finanțare adecvată, ca să fie mai mult decât un proiect, ar putea asigura pe viitor diagnostic complet și tratament pentru mult mai mulți pacienți, cu păstrarea stării lor de sănătate pe mai lungă durată”, a adăugat medicul.

Simin Florescu: Fix categoriile de risc, cei care se pot îmbolnăvi cel mai grav de gripă sunt cei care nu se vaccinează

Trump anunţă că se întâlneşte cu Zelenski ”săptămâna asta sau săptămâna viitoare” pentru a semna acordul mineralelor, ”foarte aproape”. Nu vede ”probleme” în trimiterea de trupe europene în Ucraina. Războiul s-ar putea termina ”în câteva săptămâni”