Vila Sasha Roman, sediul Corului Madrigal, redevine galerie de artă

Vila Sasha Roman, sediul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, redevine, din luna martie, spaţiu expoziţional.

Galeria Madrigal este un program sincretic dedicat deopotrivă muzicii şi artelor vizuale, în care artişti plastici contemporani expun lucrări inspirate din creaţia Corului Madrigal, precum şi lucrări personale.

„Galeria Madrigal este dovada faptului ca «Madrigalul» nu este numai un cor, ci este un fenomen, un spirit, un curent. Forţa muzicii se face resimţită în artele plastice şi ne bucurăm să anunţăm redeschiderea acestui spaţiu al artelor, cu 10 nume de creatori cu ecou! Valorificarea acestui frumos dialog între muzică şi artele plastice este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu multă bucurie şi încredere că arta, în toate formele ei, poate schimba lumea prin frumos”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. 

Anul acesta, 10 artişti sunt invitaţi în sala de repetiţii a Corului Madrigal de pe Dealul Mitropolie, în cadrul unor rezidenţe artistice inedite, ce explorează conexiunea dintre muzică şi artele vizuale. Programul oferă artiştilor un cadru unic de creaţie, chiar în centrul universului Madrigal şi al moştenirii artistice a Maestrului Marin Constantin, fondatorul renumitului ansamblu. Aflată la a doua ediţie, Galeria Madrigal continuă activitatea programului „Galeria Madrigal 60”, derulat în 2023, cu ocazia aniversării a 60 de ani de activitate neîntreruptă a Corului Madrigal.

În perioada martie – decembrie 2025, Galeria Madrigal va prezenta în fiecare lună o nouă expoziţie.

La Casa Madrigal din Bucureşti vor expune artiştii Florin Hutium, Luminiţa Perşa, Ana-Maria Panaitescu, Cătălin Hrimiuc, Adrian Socaciu, Ammar Alnahhas, Mihai Băncilă, Mariana Papară şi Matei Şerban Sandu. În luna decembrie 2025, o ediţie specială va fi organizată la Roma, în Italia, unde va fi inaugurată expoziţia artistului Victor Timofte.

Galeria Madrigal va debuta anul acesta cu vernisajul expoziţiei artistului Florin Hutium. Evenimentul va avea loc joi, 6 martie, la ora 19:00.

Acces şi program de vizitare

Galeria va fi deschisă publicului în zilele de sâmbătă şi duminică, începând cu 8 martie, în intervalul orar 10:00 şi 18:00 şi, de asemenea, în cadrul vernisajelor şi evenimentelor speciale. Accesul publicului este gratuit.

Galeria Madrigal se înscrie în programul aniversar „Marin Constantin 100”. În anul 2025, Corul Madrigal sărbătoreşte 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Marin Constantin (1925 – 2011), printr-o serie amplă de proiecte şi evenimente culturale, care se vor desfăşura pe tot parcursul anului.

Cel puţin patru morţi în urma prăbuşirii unui pod pe şantierul unei autostrăzi în Coreea de Sud – VIDEO

Dumitru Dragomir a reacționat după ce Gigi Becali a spus că poate candida la Președinție. Despre ce șantaj ar fi vorba