VIDEO Femeie atacată de o haită de câini în Cluj. Poliția investighează autoritățile locale pentru neglijență


Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 23 februarie, când femeia a fost agresată de o haită de câini de talie mare, rasa metis, pe o stradă din Huedin.

Polițiștii s-au autosesizat a doua zi.

În urma verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că Unitatea Administrativ-Teritorială Huedin nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale referitoare la gestionarea câinilor fără stăpân, conform legislației în vigoare.

„Au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunilor de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane și pentru neglijență în serviciu”, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Deși autoritățile locale aveau încheiat un contract cu o entitate specializată pentru gestionarea animalelor fără stăpân, polițiștii verifică și modul în care au fost îndeplinite obligațiile asumate prin acest contract.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Decizie în Parlament – TVA redusă la tampoane și scutece

Donald Tusk şi preşedintele Consiliului European cer unitate şi sprijin pentru Ucraina în faţa ameninţării ruse