Mihai Ghigiu (PSD): Moţiunea de cenzură va fi respinsă; Guvernul are o majoritate fără emoţii în acest moment

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a declarat marţi că moţiunea de cenzură depusă de AUR, POT şi SOS România nu va trece, pentru că Guvernul are o majoritate care a fost testată deja de mai multe ori.

Ghigiu a fost întrebat dacă PSD are emoţii în legătură cu moţiunea de cenzură şi dacă sunt membri de partid care ar putea vota ”pentru”.

„Nu va exista şi eu vă garantez, şi în politică nu e bine să garantezi, dar eu vă garantez că nu va exista niciun membru al PSD care să voteze această moţiune de cenzură. Eu sunt convins că această coaliţie va funcţiona şi veţi vedea vineri că moţiunea va fi respinsă. Cred că nici iniţiatorii nu au aşteptarea că va trece această moţiune”, a spus deputatul PSD la Palatul Parlamentului, conform AGERPRES.

Acesta a afirmat că se va lua o decizie cu privire la atitudinea parlamentarilor PSD, dacă vor vota sau vor sta în bănci fără a vota la moţiune.

„Este un exerciţiu democratic, un instrument pe care Opoziţia îl are la dispoziţie, dreptul ei să-l folosească, nu sunt în măsură să comentez dacă momentul e bun sau nu e bun. Eu vă spun că acest Guvern are o majoritate, a fost testată deja în mai multe rânduri această majoritate, plus că nici colegii de la USR care sunt în Opoziţie – am respect faţă de ei – şi sunt convins că nu-şi doresc un haos în România, mai ales dată fiind situaţia internaţională. Aşa că şi dacă se va ajunge la vot, eu sunt convins că nici colegii de la USR nu vor vota această moţiune. Dar oricum, Guvernul are o majoritate fără emoţii în acest moment”, a precizat el.

Ministrul Cseke Attila: În judeţul Cluj construim zece noi creşe, cu 560 de locuri

George Simion bate cu pumnul în masă: NATO să își asume înainte ca România să trimită soldați în Ucraina