Anchetă a poliţiştilor din Timiş, într-un caz controversat privind presupuse tranzacţii cu diplome false/ Ar fi implicaţi un medic italian stabilit în România şi o universitate din vestul ţării/ Dezvăluirile, făcute de un post TV din Peninsulă

Poliţiştii din Timiş s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări după apariţia unui reportaj la un post italian de televiziune în care un medic stomatolog originar din Italia, dar stabilit în România, a fost filmat cerând 30.000 de euro pentru diplome false. Potrivit presupuselor dezvăluiri, medicul ar avea conexiuni la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Stomatologul susţine că a fost victima unei înscenări, fiind pus să spună lucrurile respective, iar reprezentanţii universităţii arădene susţin că instituţia nu are nicio legătură cu situaţia prezentată.

„Cu privire la informaţiile apărute în mediul online, referitoare la faptul că un medic ar fi falsificat diplome pentru studenţi, vă comunicăm că poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi dispunerea măsurilor legale”, a anunţat IPJ Timiş.

Conform jurnaliştilor postului italian de televiziune, presupusa reţea de diplome false ar fi coordonată de Tomasso Porra, un medic stomatolog de orgine italiană, stabilit în Timişoara şi care ar avea legături la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, din Arad.

Jurnaliştii italieni au prezentat inclusiv o filmare cu camera ascunsă, în care stomatologul povesteşte că pentru suma de 30.000 de euro şi cu ajutorul unor persoane de la Universitatea arădeană studenţii primesc diplome false cu care să se poată transfera la o universitate din Italia, deşi nu au frecventat cursurile în România.

„8.500 de euro taxele universitare. 4.000 de euro pe an pentru prefectură şi 5.000 de euro pentru mine. 17.000 plus 8 fac 25. Plus încă cinci, 30. Mă arestează dacă găsesc actele astea”, ar spune medicul, în filmarea, făcută cu camera ascunsă, a discuţiei dintre medicul italian şi o echipă de jurnalişti din Peninsulă, potrivit observatornews.ro.

Conform aceleiaşi filmări, stomatologul ar recunoaşte că îi poate ajuta pe studenţii străni să sară peste doi ani de studiu şi să-şi ia o diplomă în medicină estetică.

Medicul italian Tomasso Porra neagă situaţia şi spune că a fost victima unei înscenări.

Potrivit observatornews.ro, după ce a apărut ancheta în presa din Italia, Tomasso Porra susţine că totul a făcut parte dintr-un scenariu pus la cale cu echipa de filmare. „Mi-a propus să spun asta. Am avut caiet pe care se vede în filmare, un caiet unde aveam întrebare-răspuns. Mi-au zis că totul va fi blurat. Am acceptat, aia a fost vina mea. Va fi dat în judecată”, a declarat Tomasso Porra, medic.

Contactat de reporterii Observator, jurnalistul italian acuzat că ar fi înscenat ancheta, a declarat că este „fals” şi că acum medicul „încearcă să scape spunând lucrurile astea”.

„Medicul Porra ar face mai bine să mărturisească cum stau lucrurile”, a declarat Mattei, jurnalistul italian care i-a luat interviul. Ziaristul spune că are şi dovezi. „De la sursele mele am primit acest nume Tommaso Porra. L-am sunat pretinzând că sunt tatăl unui băiat, care nu a putut trece de examenul de specializare la chirurgie plastică la telefon, mi-a spus imediat despre faptul ca el poate să îmi obţină documente false, ca să ‘sar’ doi ani de chirurgie plastică. Aşa că m-am decis să vin în România”, a declarat Mattei, jurnalist italian.

Conducerea Universităţii de Vest din Arad neagă implicarea în acest scandal în care este acuzată că ar fi complice.

„În reportaj, se discută despre presupuse practici negative desfăşurate în centre universitare din România, care au ca subiect cetăţeni italieni care urmează studii de rezidenţiat. Din păcate, concomitent cu comentariul referitor la studiile de rezidenţiat, în material sunt prezentate imagini din cadrul Universităţii noastre, deşi instituţia nu are nicio legătură cu practicile negative precizate. Această juxtapunere creează o confuzie nejustificată şi poate induce în eroare publicul, afectând reputaţia şi credibilitatea Universităţii. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are un Departament de Pregătire în Rezidenţiat acreditat. Specialitatea de Chirurgie Plastică – Microbiologie Reconstructivă dispune doar din anul 2025 de un cadru didactic acreditat ca şi coordonator, primele înscrieri în program urmând a fi înregistrate la viitoarea sesiune de admitere în rezidenţiat, organizată la nivel naţional în luna noiembrie a.c. de către Ministerul Sănătăţii”, a transmis Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, citată de sursadevest.ro.
 

AUR a stabilit delegaţia cu care va merge miercuri la consultările de la Palatul Cotroceni

Cushman & Wakefield Echinox: Investitorii din Europa de Vest au plătit 1,75 milarde euro pentru active imobiliare în România în ultimii 5 ani, având o cotă de piaţă de 39%