Acțiunea civilă are legătură cu un dosar mai vechi în care Andrei Bodean, pe vremea când activa la DNA Constanța, l-a trimis în judecată pe Vasile Iliuță. Ulterior, acesta a fost achitat definitiv de Curtea de Apel București. Plângerea a fost înregistrată pe 24 februarie 2025 la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, având ca obiect pretenții, însă până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
Într-o declarație pentru Ziarul Amprenta, Vasile Iliuță a subliniat că așteaptă ca instanța să își urmeze cursul normal și să stabilească dacă a suferit vreo nedreptate: „Am fost achitat definitiv, pentru că fapta nu există. Voi lăsa judecătorii să decidă”, a spus acesta.
„Nu doresc să fac declarații despre acest dosar, la acest moment, doresc să las instanța să-și urmeze cursul firesc și să stabilească judecătorii dacă am suferit vreo nedreptate în cauză, eu, fiind achitat definitiv, pentru că fapta nu există. „Nu doresc să fac alte comentarii, vreau doar să încerc în mod legal, pe calea justiției, să stabilească instanța dacă a fost ceva nedrept în cazul meu. Așa cum am avut încredere în justiție și în legătură cu dosarul penal, așa am încredere și acum și nu doresc să influențez în vreun fel sau altul. Vreau ca domnul Bodean să nu mai greșească și în legătură cu alte persoane“, a mai spus șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță.
Potrivit informațiilor disponibile, Vasile Iliuță solicită în instanță ca procurorul Andrei Bodean să acopere cheltuielile judiciare generate de procesul penal în urma căruia președintele CJ Călărași a fost achitat definitiv.
Amintim că Vasile Iliuță, liderul Organizației Județene PSD Călărași, conform declarației de interese completate pe 18 iunie 2024, fusese acuzat de DNA Constanța de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj.
Procurorii DNA susțineau că, între martie și iulie 2019, Vasile Iliuță, în calitate de președinte al Consiliului Județean Călărași, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prin restrângerea dreptului la muncă a 10 angajați ai instituției. Mai exact, el nu ar fi aprobat plata salariilor acestora, în ciuda unei hotărâri judecătorești care suspenda deciziile de eliberare din funcție ale respectivilor angajați.
Totodată, în aceeași perioadă, Iliuță ar fi semnat două documente despre care știa că sunt falsificate, omitând intenționat să includă perioadele lucrate de angajații afectați. Prejudiciul cauzat prin aceste acțiuni ar fi fost estimat la 134.203 lei, reprezentând salariile neplătite.
De asemenea, pe 20 decembrie 2019, procurorii DNA l-au acuzat pe Iliuță că ar fi încercat să exercite presiuni asupra unui magistrat pentru a evita trimiterea sa în judecată într-un alt dosar penal.
Pe 19 decembrie 2024, Curtea de Apel București a pronunțat achitarea definitivă a lui Vasile Iliuță, stabilind că faptele imputate nu au existat.
Într-un alt caz, Vasile Iliuță a fost trimis în judecată de DNA Constanța sub acuzația de abuz în serviciu în formă continuată. Procesul se află pe rolul Tribunalului Ialomița, care a stabilit următorul termen pentru 28 februarie 2025. Indiferent de hotărârea pronunțată de această instanță, decizia va putea fi contestată la o instanță superioară.
Tot în acest dosar au mai fost trimiși în judecată: Tudor Simina Iulia și Dima Gabriel, consilieri achiziții publice în cadrul Consiliului Județean Călărași, bănuiți de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată, Manciu Nicoleta, reprezentant al SC Nylvyan SRL, suspectată de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, SC Nylvyan SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Beștea Mihăiță Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași, în sarcina căruia s-a reținut uzurparea funcției asimilată infracțiunilor de corupție, favorizarea făptuitorului, dar și Paraschiv Aurel, secretar general al Consiliul Județean Călărași, bănuit de complicitate la uzurparea funcției asimilată infracțiunilor de corupție și favorizarea făptuitorului.
„La data de 28 decembrie 2020, inculpatul Iliuță Vasile, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu SC NYLVYAN SRL un număr de trei contracte având ca obiect prestarea unor servicii de pază la obiectivele Consiliului Județean Călărași, în condițiile în care societatea respectivă nu ar fi deținut licență de funcționare eliberată în condițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, și nici nu ar fi îndeplinit criteriile de participare la licitații. În demersurile sale, inculpatul Iliuță Vasile ar fi beneficiat și de sprijinul consilierilor Tudor Simina Iulia și Dima Gabriel care, deși ar fi cunoscut faptul că societatea respectivă nu ar fi întrunit condițiile legale de a executa obiectul contractului, și nici condițiile prevăzute în caietul de sarcini, ar fi întocmit și semnat mai multe documente (note explicative), înlesnind în acest fel câștigarea licitațiilor de către SC NYLVYAN SRL.
Acționând în maniera de mai sus, s-ar fi produs un prejudiciu Consiliului Județean Călărași în valoare de 582.083 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru societatea respectivă.
În scopul îngreunării cercetărilor care se desfășurau în prezenta cauză, inculpatul Beștea Mihăiță Constantin, cu sprijinul secretarului general al județului, Paraschiv Aurel, s-ar fi substituit, fără drept, autorităților deliberative, respectiv Consiliului Județean Călărași, și a înaintat la DNA un document din care ar fi reieșit faptul că nu s-ar fi produs niciun prejudiciu instituției publice pe care o reprezenta, în contextul de mai sus.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil ce aparține inculpatului Iliuță Vasile.
Până în acest moment procesual, Consiliul Județean Călărași nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.