Adrian Mutu, anunță noul obiectiv al Petrolului

Petrolul Ploiești a ratat calificarea în play-off-ul Superligii de fotbal, după înfrângerea în fața formației CFR Cluj, scor 0-2, iar în acest context Adrian Mutu a stabilit noul obiectiv al formației pe care o antrenează.

„Mai sunt două etape din campionatul regular și ne dorim să luăm puncte pentru că sunt echipe accesibile. Într-adevăr, șansele noastre matematice la play-off s-au dus și ne dorim să ajungem cât mai sus. Acum, putem să-l definim ca obiectiv (n.r. câștigarea play-out-ului) pentru că avem și șanse, putem, bineînțeles, asta credem noi”, a declarat Adrian Mutu, în podcastul Don Mutu.

Totodată, Mutu a subliniat că play-off-ul este ca un mini-campionat, unul dificil, „nu e chiar așa de ușor, de aceea trebuie să fim foarte, foarte concentrați și determinați în ceea ce urmează, atât în ultimele două meciuri din campionatul regular, cât și după aceea, pentru că este pericol acolo”.

Petrolul Ploiești va juca, duminică, 2 martie, în deplasare la Politehnica Iași, în meciul contând pentru etapa a 29-a, iar ultimul meci îl va avea, pe teren propriu, împotriva ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

În clasamentul la zi, Petrolul se află pe locul 9, cu 37 de puncte, cu 8 victorii, 13 meciuri la egalitate și 7 înfrângeri.

În cele șapte meciuri cu Adrian Mutu pe banca tehnică, Petrolul a reușit o singură victorie.

Criptomoneda etalon coboară sub 80.000 de dolari. Bitcoin, în cădere liberă

Beraria H, închisă temporar după ce inspectorii ANPC au găsit gândaci atât pe paviment şi pe bar, cat şi pe ustensile şi în recipientele alimentare – FOTO, VIDEO