Circulație feroviară oprită, după ce o persoană a fost găsită moartă

Circulaţia feroviară pe distanţa Rădoieşti – Olteni este oprită temporar pe firul II (firul I fiind închis pentru lucrări la linie), după ce mecanicul trenului 9310 Roşiori Nord – Bucureşti Nord a observat o persoană decedată în gabaritul liniei, în zona HC Vârtoape, şi a oprit în faţa acesteia, informează sâmbătă seara CFR SA.

„Precizăm faptul că organele de anchetă vor desfăşura operaţiunile necesare legale în zonă, timp în care circulaţia trenurilor va rămâne închisă”, menţionează compania.

Conform estimărilor, vor fi afectate trenurile IR 11501 Bucureşti Nord – Arad (Astra Trans Carpatic), R 9307 Bucureşti Basarab – Roşiori Nord şi IR 1836 Cluj Napoca – Bucureşti Nord (CFR Călători).

„Menţionăm că circulaţia feroviară va fi reluată după ce organele de anchetă vor finaliza operaţiunile necesare legale şi îşi vor da acordul. Regretăm disconfortul creat şi vă informăm că personalul responsabil acţionează pentru reluarea circulaţiei pe distanţa Rădoieşti – Olteni în condiţii de siguranţă”, adaugă reprezentanţii CFR SA.

VIDEO ÎPS Teodosie: ‘Trebuie să pregătim și primăvara sufletelor noastre’

Horoscopul zilei de 3 martie 2025. Leii sunt vulnerabili. Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut