Oamenii își riscau viața pentru a citi și inventaseră tot felul de metode ingenioase pentru a face rost de aceste cărți. Uneori, veneau ascunse în scutece de copii, alteori deghizate în false manuale tehnice. Au fost introduse în Polonia pe iahturi, prin trenuri de noapte sau chiar prin baloane trimise din Occident.
Odată ajunse în mâinile disidenților, textele erau multiplicate pe ascuns și treceau din cititor în cititor, ca niște torțe aprinse într-o beznă ideologică, după cum menționează și The Guardian într-un articol despre contrabanda cu cărți interzise.
Dar această rezistență culturală nu era un efort individual. În umbră, CIA – agenția de spionaj a SUA – orchestrase un program secret de distribuire a cărților interzise și a echipamentelor de tipărire în blocul estic, sperând să erodeze regimurile totalitare cu „armele” cele mai periculoase: ideile libere, scrie adevarul.ro.
Teresa Bogucka, o tânără curajoasă, a creat o „Bibliotecă zburătoare” în care volumele rare circulau fără oprire între cititori, ferite de ochii Serviciului de securitate SB, echivalentul polonez al KGB-ului, care a urmărit-o permanent, i-a ascultat conversațiile, a arestat-o și i-a percheziționat apartamentul. Așa a ajuns să le ceară vecinilor să păstreze cărțile interzise.
Sistemul secret de împrumut al lui Bogucka a funcționat printr-o rețea de coordonatori, fiecare dintre ei fiind responsabil de propriul grup restrâns de cititori. Ea sorta cărțile pe categorii – politică, economie, istorie, literatură – și le împărțea în pachete de câte 10, înainte de a aloca fiecărui coordonator o anumită zi pentru a-și lua coletul, pe care îl transporta într-un rucsac. Coordonatorul returna cărțile luna următoare la o altă adresă, înainte de a ridica un nou set.
Cererea pentru cărțile lui Bogucka era atât de mare, încât editorii emigrați din Londra organizau transporturi de câte 30-40 de volume odată, strecurându-le clandestin prin Cortina de Fier, la bordul trenurilor de dormit care circulau între Paris și Moscova, cu oprire în Polonia. Până în 1978, Biblioteca „Flying” a Teresei Bogucka ajunsese la un stoc de 500 de titluri interzise.
Mirosław Chojecki, la rândul său, a pus bazele unei edituri clandestine care tipărea literatură interzisă, sfidând autoritățile cu fiecare pagină imprimată. A primit sprijin din partea CIA, care finanța și expedia prese și echipamente de tipărire, fiind cunoscut sub criptonimul QRGUIDE. Chojecki nu a fost singurul pionier al tiparului ilegal, dar Editura sa Independentă NOWa a devenit cea mai mare și de succes din underground.
În 1980, la doar 30 de ani, a fost arestat pentru a 43-a oară și dus într-o închisoare de temut, comparabilă cu sediul Lubianka al KGB-ului din Moscova, într-o aripă rezervată prizonierilor politici. De Paște, a intrat în greva foamei timp de opt zile și a fost hrănit forțat, un tub fiindu-i introdus adânc pe gât. Lacrimile îi curgeau pe față – de neputință, furie, repulsie. Apoi a fost dus la interogatoriu, dar nu au reușit să scoată nimic de la el.
A fost primul deținut vizitat de directorul închisorii, căruia i-a răspuns că va refuza mâncarea până la eliberare, adică timp de încă patru ani și jumătate.
Într-o epocă în care regimurile comuniste controlau fiecare cuvânt tipărit și reprimau orice urmă de gândire liberă, Polonia ducea o luptă invizibilă, dar crucială. O bătălie nu cu arme, ci cu idei.
Pe de o parte, Partidul Comunist și serviciile sale secrete încercau să înăbușe orice influență occidentală. Pe de altă parte, o rețea de dizidenți, intelectuali și studenți, sprijinită în mod discret de CIA, lucra neobosit pentru a introduce în țară cărți interzise – volume care demontau propaganda oficială și aprindeau scânteia libertății.
Deși programele literare CIA aveau obiective politice, ele trebuie să fie una dintre cele mai rafinate operațiuni de război psihologic. Alături de copii ale „Manchester Guardian Weekly” și „New York Review of Books”, CIA a trimis lucrări ale unor autori incluși pe „lista neagră”, precum Boris Pasternak, Czesław Miłosz și Joseph Brodsky, scrieri anti-totalitare ale lui Hannah Arendt și Albert Camus, ficțiune literară de Philip Roth și Kurt Vonnegut, sfaturi despre scris din operele Virginiei Woolf, precum și piese de teatru de Václav Havel. De asemenea, au fost distribuite thrillerele de spionaj ale lui John le Carré.
Printre titlurile strecurate în Polonia se numărau capodopere literare și lucrări de analiză politică devastatoare pentru regimul comunist. „1984” al lui George Orwell, cu imaginea sa înfricoșătoare a unui stat totalitar bazat pe supraveghere și manipulare, devenise un simbol al opresiunii comuniste.
„Arhipelagul Gulag” al lui Aleksandr Soljenițîn expunea crimele sistemului sovietic și ororile lagărelor de muncă. Lucrările filozofilor liberali occidentali, precum Karl Popper sau Friedrich Hayek, ofereau o perspectivă alternativă asupra lumii, bazată pe democrație și economie de piață.
Pentru liderii comuniști, aceste cărți erau mai periculoase decât orice armă. Ele nu doar demascau minciunile regimului, ci ofereau și o viziune clară asupra unei lumi în care indivizii erau liberi să gândească și să acționeze fără frică. De aceea, orice tentativă de a le introduce în Polonia era aspru pedepsită.
În spatele acestei mișcări de rezistență intelectuală se afla prin urmare CIA – un actor neașteptat. Agenția americană înțelesese că, în loc să înfrunte direct Uniunea Sovietică pe câmpul de luptă, putea să-i submineze regimurile-satelit printr-o armă mai subtilă – cultura.
Astfel, în anii ’50-’80, CIA a finanțat și organizat un program secret prin care sute de mii de cărți, reviste și pamflete anti-comuniste au fost tipărite și distribuite în Blocul Estic. Metodele prin care ajungeau în Polonia erau ingenioase:
Diplomați și turiști occidentali introduceau cărțile în bagaje diplomatice sau le strecurau printre obiectele personale.
Iahturi și ambarcațiuni private transportau volumele în porturi unde erau preluate de rețelele locale.
Cărțile erau ascunse în obiecte de uz casnic, precum cutii de conserve sau jucării pentru copii.
Publicațiile erau deghizate în reviste tehnice sau manuale de inginerie, pentru a evita suspiciunile la graniță.
Odată ajunse în țară, cărțile erau multiplicate pe ascuns și distribuite printr-o vastă rețea clandestină. Universitățile, bisericile și chiar unele tipografii subterane deveniseră centre nevăzute ale unei rezistențe intelectuale care sfida direct autoritățile comuniste.
Pentru cei care intrau în posesia acestor cărți, lectura devenea un act de sfidare și curaj. Oricine era prins cu astfel de volume risca interogatorii, exmatricularea din universitate sau chiar ani de închisoare, de detenție și tortură. Cu toate acestea, mii de oameni continuau să le citească, să le copieze și să le împărtășească în cercuri restrânse.
Într-o perioadă în care presa oficială difuza doar propaganda regimului, aceste cărți ofereau o gură de aer proaspăt, o șansă de a vedea lumea altfel. Ele au contribuit la formarea unei conștiințe colective care, în cele din urmă, a alimentat mișcarea Solidaritatea și a dus la căderea comunismului în Polonia.
Pentru cititorii de atunci, o carte nu era doar o carte. Era o gură de aer proaspăt, un simbol al speranței și al libertății. Astăzi, în era digitală, în epoca dezinformării și a cenzurii care îmbracă forme din ce în ce mai subtile, povestea acestor volume interzise și a celor care le-au salvat rămâne un avertisment puternic, dar ea merită să fie redescoperită.
Cărțile ne amintesc că libertatea de exprimare nu este un drept garantat pentru totdeauna și că ideile au puterea de a schimba istoria.
