Polițiștii au depistat peste 520 de persoane cu semnalări în Sistemul Informatic Schengen în numai o săptămână

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 21 – 27 februarie, 527 de persoane, 31 de autovehicule şi 40 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 345 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

De asemenea, poliţiştii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 47 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 149 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi nouă persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

Totodată, de pe teritoriul României, au fost ridicate 16 documente, fiind găsite şi 31 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

182 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 27 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 30 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 23 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 11 erau semnalate dispărute de către autorităţile române.

De asemenea, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 24 de documente.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, momentul aderării complete a României la Spaţiul Schengen, la frontiera internă, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, a fost eliminat controlul de frontieră, iar, prin intermediul aplicaţiei eDAC, poliţiştii pot efectua verificări atunci când situaţia o impune.

Crin Antonescu, avertisment după scenele șocante de la Casa Albă: ‘Ochii la minge. Când plouă cu declarații, trebuie să ne uităm la fapte’

Tradiții și obiceiuri de Lăsata Secului de brânză: Ce este bine să facă orice credincios înainte de Postul Paștelui