Cauzele morţii actorului Gene Hackman şi a soţiei sale. Ce au descoperit anchetatorii lângă trupurile celor doi

Expertul criminalist Michael Baden a declarat că decesul actorului şi al soţiei sale ar putea fi rezultatul unui tragic accident, potrivit Fox News. Declarațiile sale au venit după ce un studiu al unui patolog a arătat că ultimul semnal de la stimulatorul cardiac al lui Gene Hackman a fost înregistrat pe 17 februarie, ceea ce  înseamnă ca a fost ultima sa zi de viaţă, conform şerifului comitatului Santa Fe, Adan Mendoza, în cadrul unei conferinţe de presă. El a precizat că nu a fost încă stabilită cauza celor doi soți.

Dr. Michael Baden a expus posibilitatea ca pianista să fi intrat într-o stare puternică de agitaţie, după ce lui Gene Hackman i s-ar fi făcut rău. Potrivit expertului, în momentul în care a mers după medicamentele soţului ei pentru tensiunea arterială, aceasta ar fi alunecat în baie.

Cum s-ar fi întâmplat tragedia

„Probabil că ea s-a lovit la cap în cădere şi a avut vreo contuzie internă la creier, care nu a fost vizibilă sau sângerări la nivelul creierului. Sau faptul că, la 65 de ani, avea boli severe ale inimii şi nivelul ridicat de adrenalină a cauzat aritmia cardiacă, aceasta din urmă i-a cauzat moarte în acele circumstanţe. Eu cred că prima variantă, lovitură la cap, ar fi mai comună”, a declarat dr. Michael Baden, conform sursei citate.

Anchetatorii au găsit-o pe Betsy Arakawa întinsă pe podeaua băii, alături de un radiator și o cutie deschisă de medicamente eliberate pe bază de prescripție, potrivit NBC News. Iar pe blatul din apropiere erau împrăștiate mai multe pastile.

Printre medicamentele ridicate de polițiști din casa cuplului se numără: Diltiazem, un medicament utilizat pentru controlul tensiunii arteriale, un tratament pentru tiroidă nedezvăluit și analgezicul Tylenol. Informaţiile au fost confirmate de șeriful Adan Mendoza din Santa Fe County, care a subliniat importanța acestor descoperiri în cadrul investigației.

Autoritățile au exclus posibilitatea intoxicării cu monoxid de carbon, după ce testele efectuate atât asupra lui Gene Hackman, cât și asupra soției sale au fost negative pentru această substanță. Şeriful Adan Mendoza a precizat că rezultatele toxicologice complete ar putea dura până la trei luni pentru a fi finalizate.

Premiat de două ori cu Oscar, Gene Hackman, soţia şi unul dintre câinii lor au fost descoperiţi morţi în locuinţa din Santa Fe în cursul zilei de 26 februarie. Autorităţile au fost alertate de un îngrijitor al comunităţii, după ce a sunat de urgenţă la 911 în momentul în care a văzut trupul fără viaţă al starului american.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Scandal după licitația tricoului donat de Wembanyama! Tatăl copilului cere anularea vânzării de 73.000 de dolari

Incidentul de la Casa Albă – Ce l-ar fi deranjat pe Donald Trump