Alfred Laurențiu Mihai: Zelenski a comis o greșeală majoră în prestația sa de la Casa Albă

Fostul senator Alfred Laurențiu Mihai a analizat scandalul de la Casa Albă, dintre Volodimir Zelesnki și Dodanld Trump.

„Zelensky a comis o greșeală majoră în prestația sa de la Casa Albă. Printr-o atitudine abruptă și lipsită de diplomație, riscă să condamne chiar el Ucraina la înfrângere.

Din experiența mea, pot afirma cu certitudine că diplomația trebuie să primeze. Sfidarea manifestată de președintele ucrainean riscă să submineze orice garanție reală de securitate. În loc să întărească sprijinul internațional, a adoptat o poziție defensivă într-o discuție publică, desfășurată cu maximă transparență.

Întâlnirea din Biroul Oval a fost un avertisment clar: fără înțelegere și cooperare, pacea nu este posibilă. Discuțiile au fost deschise presei, iar mesajul transmis a fost limpede: nu ne putem juca cu ipoteza unui al Treilea Război Mondial.

Reamintesc că, în discuțiile desfășurate recent la Casa Albă, majoritatea liderilor s-au poziționat diplomatic și nu își vor periclita relația cu SUA.

România încă mai are de învățat despre diplomație și despre valorile democratice și nu își poate permite să rămână în incertitudine și teamă.

România trebuie să își consolideze parteneriatul cu SUA și NATO, având în vedere contextul geopolitic tensionat. Lumea trece prin schimbări majore, iar țara noastră nu își poate permite să rămână izolată de Occident.

Avem nevoie de profesioniști în politica externă, iar stabilitatea nu se obține prin sfidare și interese personale, ci prin parteneriate solide.

Valorile statului de drept, câștigate cu sacrificiu, sunt în pericol din cauza lipsei de profesionalism a unor politruci care tratează viitorul României cu superficialitate”, a scris Alfred Laurențiu Mihai.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Victorie pentru Răzvan Lucescu în Grecia: PAOK – Asteras 2-0

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile