Dat afară de la Casa Albă, Zelenski vrea să revină, dar americanii și-au retras oferta de pe masă: Nu vor să mai semneze acordul cu Ucraina

Știri de azi | Dat afară de la Casa Albă, Zelenski vrea să revină, dar americanii și-au retras oferta de pe masă: Nu vor să mai semneze acordul cu Ucraina - Știri de azi |

“Tot ce trebuia să facă preşedintele Zelenski era să vină şi să semneze acest acord economic, iar el a decis să arunce în aer totul”, a spus Bessent într-un interviu pentru CBS.

Secretarul Trezoreriei a fost prezent vineri la întâlnirea din Biroul Oval unde cei doi preşedinţi şi vicepreşedintele SUA, JD Vance, s-au certat în faţa camerelor de televiziune despre garanţiile de securitate în faţa Rusiei pe care Ucraina le cere.

După această confruntare, a fost anulată semnarea prevăzută pentru aceeaşi zi a acordului prin care Ucraina cedează SUA exploatarea unei părţi din resursele sale naturale şi care urma să fie un pas premergător negocierilor de pace pe care preşedintele Trump vrea să le promoveze cu Rusia.

Întrebat dacă această înţelegere este încă pe masă, Bessent a răspuns: “În acest moment, nu”.

“Cred că trebuie să vedem dacă preşedintele Zelenski vrea să avanseze. Ce rost are să existe un acord economic care va deveni irelevant dacă vrea ca lupta să continue? Preşedintele Trump vrea un acord de pace”, a spus Bessent.

Anturajul preşedintelui american îl acuză pe Zelenski că a aruncat în aer întâlnirea cu atitudinea sa, în timp ce, potrivit aliaţilor Ucrainei şi opoziţiei democrate, Casa Albă a pregătit o cursă pentru a-l ridiculiza pe preşedintele ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP.

„Acordul care este pe masă va fi semnat dacă toate părţile sunt pregătite”, a declarat Zelenski. „Dacă am convenit să semnăm acordul privind mineralele, atunci suntem pregătiţi să îl semnăm”, «suntem constructivi», a adăugat el.

„Avem nevoie de un lider care să poată trata cu noi, să trateze cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război”, a declarat anterior Mike Waltz, consilierul preşedintelui Trump pentru securitate naţională.

Preşedintele ucrainean venise vineri la Washington pentru a semna acest acord-cadru privind exploatarea mineralelor ucrainene de către Statele Unite.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Ce înseamnă dacă SUA părăsesc NATO – Implicații și scenarii posibile - Știri de azi |

Ce înseamnă dacă SUA părăsesc NATO – Implicații și scenarii posibile

Știri de azi | România deschide un consulat onorific la Peshawar, pentru a consolida relațiile bilaterale - Știri de azi |

România deschide un consulat onorific la Peshawar, pentru a consolida relațiile bilaterale