„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asupra acestui aspect”, a declarat ulterior procurorul Romeo Schüssler, care a exclus un motiv politic pentru fapta suspectului, relatează AFP.

Acest act de violenţă intervine după mai multe atacuri cu maşini care au zguduit ţara în ultimele săptămâni şi au dominat recenta campanie electorală.

Luni, la Mannheim, chiar la prânz, şoferul a intrat în zona pietonală din centru „cu viteză foarte mare”, folosindu-şi maşina „ca pe o armă”, a declarat ministrul de interne al landului în care se află oraşul, Baden-Württemberg, în sud-vestul ţării „Acest act este una dintre mai multele crime recente în care o maşină a fost folosită ca armă”, a spus Thomas Strobl. Însă el a adăugat că în acest caz nu există „nicio dovadă a unui fond extremist sau religios”. Motivaţia „ar putea fi legată de personalitatea autorului”, a menţionat el. Presa germană susţine că acesta suferea de probleme psihice.

Suspectul este un german în vârstă de 40 de ani, rezident în Ludwigshafen, un oraş de lângă Mannheim.

Cancelarul Olaf Scholz a deplâns un „act de violenţă fără sens”, care intervine într-un climat foarte dificil în Germania, unde din decembrie au avut loc deja două atacuri cu maşină.

Şoferul a intrat într-un „grup de oameni” într-o piaţă din centrul oraşului Mannheim, unde se desfăşura un târg cu atracţii şi standuri cu mâncare. Un carnaval avusese loc în oraş în ziua precedentă.

Autorităţile au raportat doi morţi, cinci răniţi grav şi cinci răniţi uşor. Zona a fost izolată, iar anchetatorii au examinat vehiculul suspectat că ar fi fost folosit pentru a intra în mulţime, un Ford negru cu partea din faţă grav avariată.

La mijlocul lunii februarie, la Munchen, un automobilist a intrat cu maşina în manifestanţi, omorând două persoane, printre care un copil de doi ani, şi rănind alte câteva. Presupusul autor, arestat la faţa locului, era un afgan în vârstă de 24 de ani, care ar fi acţionat „din motive religioase”.

În decembrie, la Magdeburg, un medic saudit în vârstă de 50 de ani a intrat cu un BMW puternic şi în viteză în mulţimea de la târgul de Crăciun, omorând şase persoane şi rănind aproximativ 300.

Aceste atacuri au fost urmate de alte acte de violenţă care au adus în prim-plan problemele de securitate şi imigraţie.

Mannheim a fost, de asemenea, scena unui atac cu cuţitul în primăvara anului 2024, în timpul unei adunări publice, când a fost ucis un ofiţer de poliţie. Procesul suspectului afgan a început luna trecută.

La 21 februarie, un refugiat sirian în vârstă de 19 ani a înjunghiat un turist spaniol, rănindu-l grav, în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin, cu două zile înainte de alegerile parlamentare germane. Aceste alegeri au fost marcate de victoria partidului conservator al lui Friedrich Merz şi de o ascensiune spectaculoasă a partidului de extremă dreapta AfD, care şi-a dublat scorul cu un discurs care preconizează expulzări masive ale străinilor şi o politică penală mai dură.

Călin Georgescu a ieşit într-un sfert de oră de la Judecătoria Sectorului 1, care urma să se pronunţe asupra contestaţiei sale la controlul judiciar. Pronunţare amânată/ Avocaţii săi au cerut să studieze dosarul/ Declaraţiile lui Georgescu

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb